1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:25
No menu items!

Patru ofiţeri americani au fost sancţionaţi după ce au lăsat deschisă uşa postului de control al bombei atomice

spot_img

ofiter bomba atomica

Patru ofiţeri din cadrul forţelor aeriene americane au fost sancționați pentru că, în cazul a două incidente, au lăsat deschisă uşa care duce la postul de lansare a bombei atomice pe care sunt responsabili să o păzească, au precizat marţi oficiali citaţi de AFP.

Centrele de control ale armei nucleare americane sunt în permanenţă ocupate de doi ofiţeri care supraveghează bomba și cărora le este interzis să deschidă şi să lase deschisă uşa care duce la postul lor, în timp ce unul dintre cei doi lipsește sau doarme.

Potrivit locotenentului-colonelul John Sheets, purtător de cuvânt al Global Strike Command, care conduce misiunile nucleare ale forţelor aeriene, în aprilie, la baza Minot, în North Dakota, în timp ce unul dintre cei doi ofiţeri de gardă dormea, coechipierul său a permis bucătarului care le aducea mâncarea să intre.

De asemenea, o lună mai târziu, la baza Malmstrom, în Montana, unde se află o treime dintre armele intercontinentale americane, un alt ofiţer a întredeschis uşa de la postul de control pentru a lăsa să intre o echipă de mentenanţă, în timp ce colegul lui dormea.

Ofițerii responsabili cu supravegherea bombei sunt instruiți să urmeze regulile fără abatere, aici incluzând și interzicerea deschiderii ușii când doar unul dintre ofițeri doarme, deoarece costurile unei erori sunt foarte mari.

Locotenent-colonelul Sheets subliniază că în cazul ambelor incidente, ofiţerii au lăsat „uşile deschise în timp ce acestea ar fi trebuit închise”, iar al doilea ofiţer ar fi trebuit trezit înainte de deschiderea uşii. Cei doi ofițeri responsabili de producerea incidentelor au rămas fără salariul pe două luni, iar colegii lor au primit fiecare câte o scrisoare de mustrare.

În august, o inspecţie la forţele aeriene a calificat drept „nesatisfăcătoare” unitatea care se ocupă de controlul misiunilor intercontinentale (ICBM) de la Malmstrom, iar în luna mai, 17 ofiţeri ai bazei de la Minot au rămas fără certificare după o evaluare incorectă a aptitudinilor lor de a desfăşura operaţiuni de lansare.

C.A.