-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:52
No menu items!

Patru din cei 20 de agresori ai jurnaliștilor din Suceava au fost reținuți

spot_img

Patru dintre cei 20 de bărbați care au bătut cu bestialitate doi jurnalişti şi un activist de mediu în timp ce filmau un documentar despre tăierea ilegală a pădurilor din judeţul Suceava, au fost reţinuţi și încarceraţi în arestul Poliției Suceava. Cei patru sunt cercetaţi pentru lovire sau alte violenţe şi purtare abuzivă.

În cursul acestei zile, poliţiştii au documentat şi probat activitatea infracţională a persoanelor implicate în agresarea, la data de 16.09.2021, a unui activist de mediu şi a doi cameramani, pe raza unui ocol silvic privat, din zona comunei Panaci. Peste 30 de poliţişti din cadrul IGPR şi IPJ Suceava au desfăşurat activităţi investigative şi de cercetare penală, în sistem integrat, fiind depuse diligenţele necesare pentru exprimarea şi obţinerea calităţii procesuale a victimelor, dar şi pentru probarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite de comiterea faptelor”, a transmis, vineri noapte, IPJ Suceava.

Potrivit reprezentanților poliției, au fost continuate activităţile de cercetare în teren şi s-au desfăşurat activităţi investigative pentru stabilirea cercului de suspecţi şi individualizarea gradului de participaţie penală.

”12 persoane au fost conduse la audieri la sediul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, la finalul activităţilor procedurale, faţă de 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 si 44 de ani, domiciliaţi în comunele Şaru Dornei şi Panaci, fiind dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi purtare abuzivă”, au mai transmis poliţiştii.

Cei patru bărbaţi au fost încarceraţi în Arestul IPJ Suceava, în cursul zilei de 17.09.2021, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi instanţei competente.

R.D.