-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:02
No menu items!

Patronul firmei care executa lucrări la internatul prăbușit în Odorheiu Secuiesc, reținut pentru 24 de ore. Ce acuzații i se aduc

spot_img

Patronul firmei care a executat lucrările la internatul din Odorheiu Secuiesc, al cărui perete s-a prăbușit peste copii, a fost reținut pentru 24 de ore, conform unor surse judiciare. Laszlo Szilveszter Sandor este administrator și acționar unic al SC Lareno – Fa SRL, firma executantă a proiectului de la clădirea internatului din Odorheiu Secuiesc. El a recunoscut încă de la început că este cel care a dat ordinul de execuție a lucrărilor și a susținut că nu știa că în clădire se aflau copii.

Laszlo Sandor este acuzat de ucidere din culpă și vătămare din culpă și va fi prezentat instanței, miercuri, cu propunere de arestare preventivă. Din primele cercetări, a reieșit că la lucrările de excavație nu s-au respectat cotele prevăzute în proiect. Administratorul a declarat că el le-a cerut angajaților firmei să sape în partea de jos a fundației cu peste 2 metri, deși adâncimea maximă prevăzută în proiecte era de maxim 1,10 metri.

Pereții internatului din Odorheiu Secuiesc s-au prăbușit după demararea acestor lucrări. În clădire se aflau mai mulți copii, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani. Un băiat care ar fi împlinit 18 ani chiar în ziua de Crăciun a murit, iar alți trei copii au ajuns la spital, între care o fată este în stare gravă.

Lucrările demarate de firma lui Sandor urmau să amenajeze terenul din jurul internatului, care funcționează într-o clădire închiriată de la Biserica Romano-Catolică.

Ancheta care vizează incidentul petrecut la Odorheiu Secuiesc a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş. Procurorii fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

M. Nedelcu