Asociația patronală Confagricoltura Italia a semnat recent la Roma un acord de parteneriat cu asociația Confindustria România, care reprezintă firmele cu capital italian din România, pe tema cooperării în domeniul investițiilor.
Acordul strategic se referă la sectorul agriculturii din România, este valabil până în 2017 și ”anticipează investiţiile importante ce vor sosi din Italia din partea firmelor asociate la Confagricoltura”, potrivit unui comunicat de presă al Confindustria România.
Prin acest acord, Confindustria România este recunoscută în mod formal ca partener oficial şi exclusiv al Confragricoltura pe piaţa românească şi ca unic interlocutor pentru sprijinirea necesităţilor firmelor italiene care activează deja în sectorul agricol din România sau intenţionează să investească în acest domeniu. Documentul a fost semnat de președinții celor două organizații: Mario Guidi (foto) – Confagricoltora Italia şi Mauro Maria Angelini – Confindustria România.
”Datorită semnării acestui acord, firmele italiene din sectorul agricol vor putea beneficia, şi în România, de experienţa extraordinară a Confagricoltura, care, pe lângă exercitarea funcţiilor sale tradiţionale de natură economică, politică şi patronală, va oferi agricultorilor o gamă vastă de servicii pentru firme”, se arată în comunicatul citat.
Acordul prevede deschiderea unui “Desk Agricultură”, care va funcționa, din ianuarie 2014, sub brandul comun Confindustria România şi Confagricoltura, la sediul din Bucureşti al Confindustria. Acesta va sta la dispoziţia firmelor agricole cu capital italian din România pentru furnizarea de servicii, acţiuni patronale şi de marketing asociativ.
De asemenea, părțile s-au angajat să organizeze acțiuni de informare a propriilor asociaţi şi a potenţialilor asociaţi asupra oportunităţilor concrete de dezvoltare şi a investiţiilor oferite de România în sectorul agricol.
”Vor fi de asemenea distribuite periodic informaţii referitoare la oportunităţile de finanţare oferite de piaţa românească pentru perioada 2013-2020, care se anunţă a fi una foarte atractivă pentru firmele italiene interesate de piaţa din România. Colaborarea dintre cele două structuri va avea ca scop relansarea vocaţiei agricole a României, prin crearea de reţele, parteneriate şi proiecte, punând la dispoziţie tehnici şi know-how, datorită contribuţiei firmelor italiene de pe teritoriul local”, se afirmă în comunicat.
Cele două asociații au stabilit deja organizarea la București a unui Forum dedicat sectorului agricol, pe data de 20 februarie 2014, la care va participa Mario Guidi.
Vlad Bârleanu