-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:32
No menu items!

Patricia Kaas a petrecut la casa „Regelui medicamentelor”, Laurențiu Stratulat, de pe malul Lacului Snagov FOTOGALERIE

spot_img

Patricia Kaas, alături de „Regele medicamentelor”, Laurențiu Stratulat

Starul francez Patricia Kaas a susținut două concerte în România pentru a-și lansa ultima producție muzicală, „Kaas chante Piaf”, un album dedicat celebrei cântărețe Edith Piaf. Unul dintre concerte a fost susținut la Iași, acolo unde presa centrală susține că artista s-ar fi întâlnit cu mai vechea sa iubire, Remus Truică, fostul șef de cabinet al lui Adrian Năstase.

Nu știm cât de adevărată este această informație, atâta vreme cât Truică a declarat că nu va fi prezent la Iași, fiind plecat din țară. Știm cu exactitate însă unde a a ajuns Patricia Kaas, sâmbătă seară, înainte de concertul de la Sala Palatului, din Capitală, susținut duminică, 23 iunie. O echipă de reporteri de la Sursa Zilei a fost pas cu pas pe urmele Patriciei Kaas. Artista a ajuns sâmbătă seara în localitatea Izvorani, la casa „Regelui medicamentelor”, Laurențiu Stratulat, unde probabil a susținut un recital. Coincidența face ca Laurențiu Stratulat să-i fie vecin, pe malul lacului Snagov, lui Remus Truică, în casa căruia Patricia Kaas a cântat acum câțiva ani.

Patricia Kaas a fost sâmbătă după-amiază la un cochet magazin de parfumuri din cartierul de fițe Dorobanți, pe strada Radu Beller, unde a ținut un scurt discurs în fața celor prezenți. Evenimentul a fost unul exclusivist și a fost organizat cu ocazia lansării parfumului „K by Patricia Kaas” la Beautik Haute Parfumerie, firma care a lansat produsul în exclusivitate în Romania.

După acest eveniment monden, cântăreața s-a urcat în bolidul care a adus-o, un Mercedes S Classe, și s-a îndreptat direct către Izvorani, însoțită de un Porsche Cayenne, pe post de escortă. În jurul orei 21, Patricia Kaas a intrat în curtea casei lui Laurențiu Stratulat.

Afaceristul, care a făcut avere în domeniul medicamentelor, este celebru pentru scandalul conjugal avut cu fosta soție Adnana Stratulat, pe care ar fi amenințat-o că o omoară, după ce aceasta a fost acuzată de o legătură adulterină cu Dan Helciug, solistul trupei Spitalul de Urgență.

Se știe că magnatul își petrece vacanțele prin țara natală a Patriciei Kaas, mai exact la Saint Tropez (Sudul Franței), acolo unde a și fost jefuit în urmă cu câțiva ani.

Andrei Tudor