-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:36
No menu items!

Patriarhul Daniel transmite condoleanţe familiei lui Ionuţ Anghel

spot_img
foto: cotidianul.ro

Patriarhul Daniel a transmis condoleanţe familiei Anghel, arătând că moartea lui Ionuţ este o dramă care a îndurerat întreaga societate românească.

„Am aflat cu multă mâhnire vestea trecerii din această viaţă într-un mod atât de tragic a fiului dumneavoastră Ionuţ, o dramă care a îndurerat întreaga societate românească. În aceste momente grele de suferinţă şi durere pentru dumneavoastră şi pentru toţi cei care l-au cunoscut pe Ionuţ, vă adresăm cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi vă încredinţăm de întreaga noastră compasiune”, arată patriarhul Daniel în mesajul de compasiune trimis miercuri familiei Anghel.

PF Daniel a transmis că este alături de familia Anghel şi se roagă Mântuitorului Iisus Hristos să îi primească în pace sufletul nevinovat.

„Suntem alături de dumneavoastră şi ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Care a spus: «Lăsaţi copii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor», să primească în pace sufletul nevinovatului copil Ionuţ şi să-l sălăşluiască în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi. Veşnica lui pomenire din neam în neam! Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru familia îndurerată”, arată patriarhul Daniel în mesajul de compasiune.

Ionuț Anghel, în vârstă de patru ani, a murit luni, 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, iar fratele acestuia, de şase ani, a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

E.T.