Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, a declarat vineri că nicio mănăstire ortodoxă nu primeşte în monahism minori. Preotul Stoica a făcut referire la dispariţia Iuliei Ionescu, adolescenta de 15 ani, din Bucureşti, dată dispărută și care ar fi vrut să se călugărească.
Intrarea în monahism se poate face numai după 18 ani. Aceasta presupune un examen mai complex, care vizează în principal vocaţia, dar şi un test pishologic şi multe altele.
Constantin Stoica
purtător de cuvânt, Patriarhia Română
Potrivit lui Constantin Stoica, dacă un minor cere găzduire la o mănăstire, acesta va fi ajutat, dar conducerea bisericii va sesiza organismele abilitate, nefiind permisă nici găzduirea minorilor fără părinţi în aceste lăcaşuri.
R.D.