Mântuitorul Iisus Hristos spune în Sfânta Evanghelie că există o singură cale de mântuire: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6) „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.” (Ioan 14, 15) „Învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29) Păcatul te face rob, adevărul te va face liber. Iată câteva repere evanghelice în care se evidenţiază directa legătură dintre Creator si creatura Sa, dintre Dumnezeul cerului şi om – numit si regele creaţiei.
Întocmirea fiinţei omenești cunoaște o structură triplă. Sufletul omenesc, potrivit învăţăturilor patristice, are trei părţi. Cea dintâi este partea inteligibilă şi cuvântătoare, prin care ne construim gândit drumul spre Dumnezeu sau spre iad, după liberul nostru arbitru – aşa cum consemnează Sfântul Apostol Pavel în Epistole: „Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc.” (Romani 7, 19) Aici intervine si faptul că, după căderea adamică, noi (purtătorii de trup) am suferit o stricăciune, ne-am alterat prin înfăşurarea în veşmântul biologic al celor cinci simţuri, care conglăsuiesc cu puterile sufletului şi lucrează neamestecate cu acestea: „Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.” (Matei 26, 41) spune în Sfânta Scriptură. De aceea Sfinţii Părinţi arată că simţurile biologice (alterate prin căderea din har, din starea originară paradisiacă) sunt porţi ale morţii sufleteşti: „Moartea s-a suit prin ferestrele voastre” (Ieremia 9, 20 ). Iar în Cartea Facerii este confirmat faptul că, după căderea în păcatul neascultării, Dumnezeu i-a îmbrăcat pe Adam şi Eva în veşminte de piele, cu referire la simţurile alterabile biologic, pe care le purtăm în trupul nostru de lut: „Şi avem comoara aceasta în vase de lut” (II Corinteni 4,7) grăiește Sfântul Apostol Pavel. Totodată trebuie avut în vedere că aceleaşi simţuri sunt legate de partea a doua a construcţiei noastre duhovniceşti „partea irascibilă”, adică în același context, Sfinţii Părinţi (în majoritatea textelor filocalice) vorbesc despre partea mânioasă – pentru că noi ştim că Hristos este blândeţe şi bunătate şi iubirea în inima noastră, trebuie cultivată liniştea şi lucrarea Duhului – de aceea în Sfânta Scriptură stă scris ca mărturie: „Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui.” (Luca 6, 45). Şi tot Sfânta Scriptură ne confirmă că din prisosul inimii vorbeşte gura. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă: „Sufletul tulburat este tronul diavolului”; cel mânios şi minuni de ar face nu-i vrednic de faţa Lui Dumnezeu. Psalmistul David: „Mâniaţi-vă şi nu greşiţi în așternuturile voastre vă căiţi” (Psalmi 4, 4). Iar ca îndreptare şi lucrare se cere inimii stăpânirea de sine şi cultivarea omului lăuntric sănătos: „Fericiţi făcătorii de pace” (Matei 5, 9). Şi tot proorocul David: „Fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu este înaintea mea pururea” (Psalmul 50, 4) De aici reiese clar faptul că nu noi putem dobândi starea de nepătimire fără osteneală în lucrarea rugăciunii şi harisma Duhului Sfânt care să ne lumineze la tot lucrul bun: „Duhul Tău Cel Sfânt nu-L lua de la mine…. şi cu Duh Stăpânitor mă întăreşte” (Psalmul 50) – de aici se vede limpede că mila vine de la Dumnezeu, Părintele luminilor.
Ultima parte a construcţiei noastre sufleteşti este „partea poftitoare” care este legată de conservare şi este întărită de Dumnezeu prin cuvântul Scripturii: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul” (Facerea 1, 28) Dar la creşterea biologică, naşterea de fii are şi creşterea duhovnicească, adică naşterea din Duh prin puterea Sfintei Evanghelii. Naşterea din Duh la Taina Pocăinţei, la Botez, la Cununie, la propovăduirea cuvântului Lui Dumnezeu – prin care din răi oamenii devin buni, din păcătoşi – drepţi, din necredincioşi – oameni credincioşi. Prin învingerea patimilor şi poftelor în lucrarea mântuirii noastre împlinim porunca Scripturii: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Matei 18, 3) „Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” (Galateni 5, 21) „De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3, 3) „morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia.” (Ioan 5, 25). Iată, aceasta este învierea duhovnicească de la păcat prin lucrarea virtuţii, adică îndumnezeirea după har în Iisus Hristos Mântuitorul lumii: „Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia.” (I Corinteni 15, 22)