1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:56
No menu items!

Pasagerii cu boli contagioase vor fi dați jos din trenuri

spot_img

Potrivit noului Regulament privind transportul pe căile ferate, călătorii cu boli contagioase vor fi dați jos din trenurile din România. Până acum, aceștia puteau merge cu trenul dacă rezervau întregul compartiment în care se aflau.

Persoanele care suferă de boli contagioase vor fi date jos din trenuri, potrivit noului Regulament privind transportul pe căile ferate din România, modificat și republicat în Monitorul Oficial, scrie Club Feroviar.

Modificările care permit acest lucru au fost publicate pe 25 iulie 2024 și de Ministerul Transporturilor, pe site-ul propriu, relatează stirileprotv.ro. Practic, călătorii cu gripă sau alte boli vizibile, care pot fi considerate contagioase, vor fi dați jos din tren, indiferent unde se află.

Astfel, potrivit noilor prevederi, vor fi date jos din tren „persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalți călători. Persoanele care s-au îmbolnăvit pe parcurs și care necesită intervenții de urgență trebuie să fie transportate până la prima stație, unde li se acordă îngrijirile necesare.

Acestor persoane li se restituie diferența dintre tarifele plătite și cele aferente pentru parcursul efectuat, pentru legitimația de călătorie, în condițiile prevăzute la art. 21″.Până acum, pasagerii cu boli contagioase puteau merge cu trenul în „cazul în care călătoresc cu plata rezervării întregului compartiment”.

D.Constantin