1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:16
No menu items!

Pas înapoi pentru România în lupta de a atrage investițiile Chinei din regiune

spot_img

Capitalul chinez este considerat o soluție viabilă pentru criza economică din Europa

turisti chinezi

Centrul Regional pentru Turism China – Europa Centrală și de Est va avea sediul la Budapesta, a anunțat Peter Szijjarto, secretar de stat pentru relații economice externe în guvernul Ungariei, citat de agenția MTI.

Decizia de a înființa acest centru a fost luată joi în capitala Ungariei, în cadrul unui primului din domeniul turismului dintre China și statele Europei Centrale și de Est.

Centrul va oferi Ungariei un rol de lider în dezvoltarea cooperării dintre China și statele din regiune, a spus Szijjarto.

Shao Qiwei, președintele Administrației Naționale de Turism din China, a declarat că turismul a fost identificat drept unul din domeniile principale pentru cooperarea pe termen lung, la Summit-ul de la București din noiembrie 2013, la care au participat prim-ministrul Chinei și liderii celor 16 state din regiune.

România se află în competiție directă cu Ungaria și Polonia pentru a deveni un hub al investițiilor Chinei în regiune.

România și China au semnat mai multe acorduri comerciale și de investiții în noiembrie, însă stadiul de implementare este redus, din cauza neînțelegerilor politice de la București, a capacității reduse de export a economiei românești sau a contextului politic internațional.

China va deveni cea mai mare economie a lumii din acest an, potrivit estimărilor Băncii Mondiale.

V.B.