4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:35
No menu items!

Partidul Umanist Social Liberal solicită Guvernului să corecteze de urgență nedreptățile privind pensiile persoanelor nevăzătoare

spot_img

Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la scăderea dramatică a pensiilor persoanelor nevăzătoare, care poate ajunge până la 80%, conform informațiilor recente. Aproximativ 100.000 de cetățeni, care depind de aceste pensii, sunt afectați direct de deciziile care mențin veniturile acestora înghețate, fără indexare cu inflația pentru următorii ani.

”Considerăm că aceste măsuri sunt profund injuste și solicităm Guvernului să ia măsuri urgente pentru a revizui și corecta legislația actuală, astfel încât pensiile persoanelor nevăzătoare să reflecte realitățile economice și să le asigure un trai demn.

 Într-o societate care trebuie să promoveze incluziunea și respectul pentru toate categoriile sociale, este inacceptabil ca persoanele cu dizabilități, deja vulnerabile, să fie afectate de astfel de decizii. Guvernul are datoria morală și legală de a proteja aceste persoane și de a le asigura un nivel de trai decent.

Partidul Umanist Social Liberal va continua să lupte pentru drepturile tuturor cetățenilor, cu accent special pe protejarea celor mai vulnerabili membri ai societății noastre”, se arată într-un comunicat de presă al PUSL.

D.Constantin