2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 7:03
No menu items!

Partidul lui Viktor Orban câștigă detașat alegerile din Ungaria

spot_img

 Viktor Orban

Partidul conservator al lui Viktor Orban a câștigat detașat alegerile legislative din Ungaria duminică, dar suspansul rămâne asupra majorității sale în parlament, în timp ce partidul de extremă-dreaptă Jobbik a progresat semnificativ, notează AFP.

Fidesz obţine 48% din sufragii, alianţa de stânga 27%, iar partidul Jobbik (extremă dreapta) 18%, potrivit Institutului Nezopont.

Acest rezultat ar permite să se ocupe cele 133 de locuri din 199, adică la limită majoritatea de două treimi în parlament, potrivit comisiei electorale, care va anunța rezultatele finale luni.

„Putem spune cu siguranță că am câștigat”, a declarat Viktor Orban în fața mulțimii de susținători, înainte de a ști dacă partidul său va păstra sau nu „supra-majoritatea” ce i-a permis, după o schimbare a Constituției introdusă în primul său mandat, să voteze 850 de legi fără dezbatere parlamentară.

Cu 20,66%, partidul de extremă-dreaptă, antisemit și anti-romi Jobbik câștigă teren față de 2010, când a intrat în parlament cu 17% din voturi.

Alianța de stânga și liberală, prost organizată și abia auzită în timpul campaniei, se plasează a doua cu 25,73%, mai mult decât socialiștii singuri în 2010 /19,30%/.

Partidul de stânga și liberal LMP abia reușește să rămână în parlament /5,2%/.

C.A.