Roger Federer și Lindsay Vonn au jucat o partidă de tenis la 3.500 metri înălțime
Roger Federer a jucat, miercuri, o partidă de tenis în munții Alpi, la 3.500 metri altitudine, cu schioarea americană Lindsay Vonn. În octombrie 2013, tenismanul elvețian lansa pe Twitter o provocare între sportivi: el se declara gata să se întreacă în orice sport. Schioarea Lindsay Vonn i-a răspuns că va juca tenis cu acesta, însă doar dacă și el va concura apoi pe pistă cu ea, potrivit 20minutes.fr.
Prima parte a întrecerii a avut loc, miercuri, în Alpii elvețieni. Marca de ciocolată Lindt, parteneră a sportivului elvețian, a organizat partida de tenis la 3.500 m înălțime. Cei doi campioni au jucat în Jungfraujoch, trecătoare în Alpi, în fața a sute de spectatori.
Scorul meciului nu a fost făcut public, dar se presupune că elvețianul, finalist la ultimul turneu Wimbledon, nu a avut dificultăți în fața schioarei. Situația se va schimba, însă, atunci când Lyndsay Vonn se va întrece cu Roger Federer într-o coborâre olimpică.
D.M.