3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:22
No menu items!

Parteneriatul cu state non-NATO pentru contracararea Chinei – una din principalele mize ale Summit-ului de la Washington

spot_img

În cel de-al treilea an al războiului din Ucraina, NATO urmează să aprofundeze relațiile cu cei patru parteneri din zona Indo-Pacific, care, deși nu fac parte din alianța militară, câștigă în importanță pe măsură ce Rusia și China stabilesc legături mai strânse pentru a contracara Statele Unite, iar cele două state ale penisnulei coreene susțin părți opuse ale conflictului din Europa, potrivit unei analize a agenției Associated Press.

Liderii Noii Zeelande, Japoniei și Coreei de Sud vor participa pentru al treilea an consecutiv la summitul NATO, care începe marți la Washington, în timp ce Australia își va trimite vicepremierul. China va urmări îndeaproape summitul, îngrijorată de interesul în creștere al alianței dincolo de Europa și emisfera vestică.

„Din ce în ce mai mult, partenerii din Europa consideră că provocările de la celălalt capăt al lumii, din Asia, sunt relevante pentru ei, la fel cum partenerii din Asia consideră că provocările de la celălalt capăt al lumii, din Europa, sunt relevante pentru ei”, a declarat secretarul de stat Antony Blinken săptămâna trecută la Brookings Institution.

Șeful diplomației americane a declarat că Statele Unite au depus eforturi pentru a elimina barierele dintre alianțele europene, coalițiile asiatice și alți parteneri din întreaga lume. „Asta face parte din noul peisaj, din noua geometrie pe care am pus-o în aplicare”, spune Blinken.

Țările cu preocupări comune în materie de securitate își consolidează legăturile pe măsură ce competiția dintre Statele Unite și China se intensifică. Washingtonul încearcă să frâneze ambiția Beijingului de a contesta ordinea mondială condusă de SUA, pe care guvernul chinez o respinge ca fiind o viziune de Război Rece menită să limiteze ascensiunea inevitabilă a Chinei.

Luni, Beijingul a reacționat cu furie la informațiile neconfirmate potrivit cărora NATO și cei patru parteneri din Indo-Pacific sunt așteptați să publice un document care să prezinte relația și capacitatea lor de a răspunde împreună la amenințările generate de atacurile cibernetice și dezinformare.

 Lin Jian, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a acuzat NATO de „încălcarea granițelor sale, extinderea mandatului său, depășirea zonei sale de apărare și alimentarea confruntării”.

Războiul din Ucraina, care a adus Occidentul în opoziție cu Rusia și aliații săi, a întărit argumentele pentru o cooperare mai strânsă între SUA, Europa și aliații lor asiatici. „Ucraina de astăzi poate fi Asia de Est de mâine”, a declarat în aprilie premierul japonez Fumio Kishida în fața Congresului SUA.

SUA și Coreea de Sud au acuzat Pyongyang-ul că furnizează muniție Rusiei, în timp ce președintele rus Vladimir Putin a vizitat Coreea de Nord luna trecută și a semnat un pact cu liderul Kim Jong Un care prevede asistență militară reciprocă .

În paralel, Coreea de Sud și Japonia trimit ajutor militar și civil Ucrainei. Statele Unite afirmă, de asemenea, că China furnizează Rusiei mașini-unelte, microelectronică și alte tehnologii care îi permit să producă arme pe care să le folosească împotriva Ucrainei

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol va transmite la Washington „un mesaj ferm cu privire la cooperarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord și va discuta modalitățile de consolidare a cooperării între aliații NATO și partenerii din regiunea Indo-Pacific”, a declarat vineri reporterilor un consilier pentru securitate națională.

Christopher Luxon, premierul Noii Zeelande, a declarat că discuțiile „se vor concentra pe eforturile noastre colective de a sprijini sistemul bazat pe reguli”.

Parteneriatul nu face din NATO un actor direct în Indo-Pacific, dar îi permite să se coordoneze cu cei patru parteneri pe probleme de interes comun, a afirmat Mirna Galic, analist principal de politici privind China și Asia de Est la Institutul american pentru pace. De exemplu, a scris ea într-o analiză, aceștia pot face schimb de informații și se pot alinia cu privire la acțiuni precum sancțiuni și acordarea de ajutor, dar nu intervin în crize militare în afara propriilor regiuni.

Summitul NATO va permite Statelor Unite și aliaților lor din Europa și din zona indo-pacifică să reziste presiunilor Chinei, Rusiei, Coreei de Nord și Iranului, potrivit lui Luis Simon, director al Centrului pentru Diplomație și Strategie de Securitate de la Vrije Universiteit Brussel.

„Faptul că alianțele euro-atlantice și indo-pacifice sunt structurate în jurul unei ancore clare – puterea militară a SUA – le face mai coezive și le conferă un avantaj strategic în comparație cu tipul de parteneriate interconectate care leagă China, Rusia, Iranul și Coreea de Nord”, a scris Simon într-un comentariu.

Beijingul este îngrijorat de pivotul NATO spre est, a declarat Zhu Feng, decanul Școlii de Studii Internaționale de la Universitatea Nanjing din estul Chinei. Beijingul a insistat ca NATO să nu intervină în afacerile de securitate din Indo-Pacific și să își schimbe viziunea asupra Chinei ca adversar strategic.

NATO și China au avut puține conflicte până când tensiunile dintre Beijing și Washington au crescut în 2019, în același an în care summitul NATO de la Londra a menționat China ca o „provocare” pe care „trebuie să o abordăm împreună ca alianță”. Doi ani mai târziu, NATO a ridicat China la rangul de „provocare sistemică” și a declarat că Beijingul „cooperează militar cu Rusia”.

După ce Rusia a invadat Ucraina în 2022, liderii Japoniei, Coreei de Sud, Australiei și Noii Zeelande au participat pentru prima dată la un summit NATO, în cadrul căruia s-au făcut declarații în care au fost menționate provocările geopolitice pe care le reprezintă China. Beijingul a acuzat NATO că „cooperează cu guvernul Statelor Unite pentru o suprimare totală a Chinei”.

Acum, Beijingul este îngrijorat de faptul că Washingtonul formează o alianță asemănătoare NATO în Indo-Pacific. Colonelul Cao Yanzhong, cercetător la Institutul chinez de studii de război, l-a întrebat luna trecută pe secretarul american al apărării, Lloyd Austin, dacă SUA încearcă să creeze o versiune asiatică a NATO prin accentuarea parteneriatelor și alianțelor. Acestea includ o grupare a SUA cu Marea Britanie și Australia; alta cu Australia, India și Japonia; și una cu Japonia și Coreea de Sud.

„Ce implicații credeți că va avea consolidarea sistemului de alianțe al Statelor Unite în Asia-Pacific asupra securității și stabilității acestei regiuni?” a întrebat Cao la summitul de securitate Shangri-la Dialogue din Singapore. Austin a răspuns că SUA lucrează pur și simplu cu „țări care gândesc la fel, cu valori similare și cu o viziune comună a unui Indo-Pacific liber și deschis”.

Beijingul are propria sa concluzie. ”Intenția reală a strategiei Indo-Pacifice a SUA este de a integra toate cercurile mici într-un cerc mare, ca versiune asiatică a NATO, pentru a menține hegemonia condusă de Statele Unite”, a declarat generalul-locotenent chinez Jing Jianfeng la forum.

T. S.