3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:55
No menu items!

Parlamentul va aproba miercuri componența Autorității pentru Supraveghere Financiară

spot_img

Parlamentul va aproba miercuri componența ASF

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni miercuri la ora 10.00, în şedinţă comună, pentru a vota membrii în Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF), a anunţat marţi secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici, după şedinţa Birourilor Permanente ale Parlamentului.

Mircovici a arătat că liderii grupurilor parlamentare se vor întâlni marţi, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi „vor negocia cele 17 locuri care sunt în Consiliul de Administrare Financiară”.

Niculae Mircovici a mai spus că marţi la ora 14.00 încep audierile în Comisiile de buget-finanţe şi cea economică privind membrii în ASF.

Legea pentru înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară se află la promulgare. Actul normativ a mai fost trimis şi în martie la promulgare, însă preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului să-l reexamineze. Legea a fost aprobată din nou săptămâna trecută, Parlamentul respingând observaţiile şefului statului. Pe 18 aprilie, actul normativ a fost trimis din nou la promulgare. Conform Constituţiei, preşedintele nu mai are dreptul să întoarcă legea la Parlament.

Potrivit formei finale adoptate de Parlament, membrii ASF nu pot fi soţi şi nici rude ori afini până la gradul al treilea cu membrii Guvernului şi ai Consiliului de Administrație al Băncii Naţionale a României. Persoanele care deţin funcţii executive în ASF trebuie să aibă o experienţă profesională de minimum 7 ani.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a anunțat marți că liberalii îl susțin pe Dan Radu Rușanu pentru funcția de președinte al ASF.

În același timp, surse USL au precizat că Daniel Dăianu ar urma să ocupe poziţia de prim-vicepreşedinte al ASF. De asemenea, Marian Sârbu, Daniel Tudor şi Mircea Ursache vor fi vicepreşedinţi ai ASF, responsabili de domeniile care reveneau Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi, respectiv, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Candidaţii pentru funcţiile de conducere din cadrul ASF vor fi audiaţi marţi după-amiază în comisiile de buget din Parlament, urmând ca miercuri plenul celor două Camere să-i învestească în funcţii.

Raluca Dan