-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:24
No menu items!

Parlamentul spaniol a fost dizolvat. Alegeri, pe 26 iunie

spot_img

Regele Felipe al VI-lea a semnat, marți, decretul de dizolvare a Parlamentului și convocarea de noi alegeri pentru data de 26 iunie. Asta, după legislatura cea mai scurtă din actuala etapă democratică spaniolă, care a început pe 13 ianuarie.

Potrivit agenției EFE, citată de Agerpres, decretul va fi publicat în următoarele ore în Buletinul Oficial al Statului.

Este pentru prima dată când șeful statului convoacă alegeri anticipate, pentru motivul că premierul nu a putut fi instalat în funcție, cu competențe depline, din 20 decembrie anul trecut. Alegerile legislative de la acel moment au generat un parlament fragmentat, iar negocierile între partide nu au dus la o majoritate care să garanteze guvernarea țării.

După cum stabilește Constituția spaniolă, dacă în două luni începând de la prima votare de învestitură, niciun candidat nu va obține încrederea Congresului, regele va dizolva Camera și Senatul și va convoca noi alegeri.

Singurul supus votului de învestitură a fost liderul socialist Pedro Sánchez, care a întrunit doar 130 de voturi din 350, departe de majoritatea necesară de 176 de voturi.

R.D.