-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:02
No menu items!

Parlamentul se va reuni miercuri pentru votul asupra declaraţiei legate de demisia lui Băsescu

spot_img

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, luni seara, că Birourile Permanente au aprobat convocarea pentru miercuri dimineaţă a plenului reunit al celor două Camere

Plen_parlament_SZ

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat, luni seara, că Birourile Permanente au aprobat convocarea pentru miercuri dimineaţă a plenului reunit al celor două Camere, în care se va discuta şi supune votului declaraţia politică prin care i se cere demisia de onoare preşedintelui Băsescu.

Birourile Permanente au stabilit luni şi calendarul legat de adoptarea acestei declaraţii politice a Parlamentului.

Astfel, până marţi, la ora 18.00, grupurile parlamentare pot depune amendamente, iar miercuri, la ora 9.00, Birourile Permanente se vor reuni din nou pentru a analiza aceste amendamente şi pentru a le integra eventual în declaraţia politică.

Tot miercuri, de la ora 10.00, Parlamentul se va reuni în plen comun pentru aprobarea declaraţiei politice cu privire la soliciarea demisiei de onoare a şefului statului.

Călin Popescu-Tăriceanu a mai spus că Birourile reunite au aprobat şi propunerea pe care a adresat-o celor două comisii reunite de supraveghere a activităţii SRI de la Senat şi de la Cameră pentru a cere toate informaţiile relevante în cazul care îl vizează pe fratele preşedintelui României.

R.D.