1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:35
No menu items!

Parlamentul Greciei a votat în favoarea recunoașterii statului Palestina

spot_img

Parlamentul Greciei a votat marți, în cadrul unei sesiuni speciale, o rezoluție care face apel la guvernul grec să recunoască statul Palestina, vot ce a avut loc în prezența președintelui palestinian Mahmoud Abbas, aflat în vizită oficială la Atena, relatează AFP.

Toate partidele au votat în forul legislativ în favoarea textului, prin care guvernul grec este solicitat ”să promoveze procedurile adecvate pentru recunoașterea unui stat palestinian și orice efort diplomatic pentru reluarea discuțiilor de pace” în regiune, a indicat președintele parlamentului elen, Nikos Voutsis.

În opinia lui Tassos Kourakis, vicepreședintele parlamentului grec, votul este ”un pas important spre recunoașterea unui stat palestinian”.

La rândul său, Abbas a declarat că ”este mândru că se află în parlamentul elen, sanctuarul democrației” și le-a mulțumit deputaților greci pentru acest vot, care ”contribuie la crearea unui stat palestinian”.

Premierul grec, Alexis Tsipras, a anunțat luni, la încheierea unei întrevederi cu Mahmoud Abbas, că denumirea ”Palestina” devine oficială în documentele elene, înlocuind-o pe cea intitulată ”Autoritatea Palestiniană”, folosită până acum.

Tsipras a subliniat că ”Grecia se angajează în favoarea înființării unui stat palestinian viabil, independent și suveran, pe baza frontierelor stabilite în 1967 și cu capitala Ierusalimul de Est, o țară care să coexiste pașnic cu Israelul”.

Potrivit AFP, 136 de țări au recunoscut în total statul palestinian, dintre care opt în Europa. Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Bulgaria, România, Malta și Ciprul l-au recunoscut înainte de intrarea lor în UE. Suedia le-a urmat în octombrie 2014.