-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:57
No menu items!

Parlamentul este în vacanță. Aleșii se întorc la muncă pe 1 septembrie

spot_img

Senatul şi Camera Deputaţilor intră, de joi până pe 1 septembrie, în vacanţă parlamentară. În coaliţie, s-a convenit organizarea unei sesiuni extraordinare la Senat, în luna iulie, pentru adoptarea proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, după primirea avizului Comisiei de la Veneţia.

Prima sesiune a legislaturii 2020-2024 s-a încheiat miercuri, cu o şedinţă comună solemnă, Parlamentul reunindu-se pentru a comemora, pentru prima dată în istoria sa, victimele Pogromului de la Iaşi, din iunie 1941.

Cu o zi înainte de finalul sesiunii, Parlamentul a respins moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată „România eşuată. Recordul ‘fantastic’ al Guvernului Cîţu”. Numărul total al parlamentarilor care au votat la moţiunea de cenzură a fost de 202, din care „pentru” au votat 201, iar „împotrivă” a fost doar un vot.

Pentru ca moţiunea să fie adoptată, era nevoie de 234 de voturi „pentru”, adică jumătate plus unu din numărul de mandate.

Şi la Camera Deputaţilor, în ultima zi din sesiune, a fost şedinţă de plen. În această şedinţă a fost adoptată legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare. Alte două proiecte importante care au primit votul deputaţilor sunt cel potrivit căruia incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi cel care stabileşte că valoarea indicatorului social de referinţă se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent.

Parlamentul, pe final de sesiune, a revocat-o din funcţia de Avocat al Poporului pe Renate Weber. Revocarea a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională pe 29 iunie. Majoritatea parlamentară intenţiona să îl numească în această funcţie pe Fabian Gyula.