2.1 C
București
joi, 26 decembrie 2024 - 14:25
No menu items!

Parlamentul de la Chișinău cere oficial Rusiei să-și retragă militarii din Republica Moldova

spot_img

Legislativul de la Chișinău a adoptat vineri o declarație prin care cere retragerea forțelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Declarația a fost adoptată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la încetarea ostilităților la Nistru și în ajunul unei anunțate vizite la Chișinău și Tiraspol a vicepremierului rus, Dmitri Rogozin. Acesta a vrut să vină la Chișinău la bordul unui avion militar al Rusiei, dar Ministerul moldovean de Externe i-a interzis survolarea spațiului aerian al Republicii Moldova, potrivit publicației Report.md.

Declarația a fost votată de PDM, PLDM, PL și grupul popular-europenilor. Socialiștii au părăsit sala în semn de protest, iar comuniștii nu s-a prezentat în genere la ședință. Ambele partide având o politică rusofilă.

Potrivit Declarației, „staţionarea continuă a trupelor Federaţiei Ruse şi întărirea prezenţei militare a acestora în partea de est a Republicii Moldova constituie o încălcare a prevederilor constituţionale, în special cele referitoare la independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială şi neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, precum şi o încălcare a dreptului internaţional”.

Ulterior, președintele Igor Dodon a reacționat pe Facebook: ”Aceste acțiuni sunt orientate spre înrăutățirea relațiilor noastre cu Federația Rusă și zădărnicirea tuturor succeselor pe care le-am atins alături de conducerea rusă, în special în domeniul exporturilor producției moldovenești, situația migranților și alte programe umanitare”.

Nu este pentru prima dată când autoritățile de la Chișinău cer retragerea trupelor ruse. Anterior, oficialii de la Chișinău au cerut retragerea militarilor ruși dislocați în stânga Nistrului inclusiv de la tribuna ONU. Federația Rusă ignoră aceste solicitări și își mențin trupele pentru a asigura susținerea regimului ilegal de la Tiraspol, care controlează malul stâng al Nistrului.

Semnatarii declarației susțin că menținerea, pe teritoriul Republicii Moldova, a unui volum considerabil de muniții, arme și echipament militar reprezintă o amenințare constantă în adresa securității și stabilității regionale și europene în general. Ei invită mediatorii și observatorii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean să inițieze discuții politice privind transformarea mecanismului actual de menținere a păcii într-o misiune civilă cu mandat internațional.

De asemenea, Parlamentul de la Chișinău cheamă toate organismele internaţionale și statele lumii să susțină iniţiativa autorităților moldovene de păstrare a suveranităţii, independenţei, integrităţii teritoriale și neutralităţii Republicii Moldova, precum şi de a contribui, în aceeași măsură, la „consolidarea eforturilor îndreptate spre salvgardarea securității  statului”.

T.S.