1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:18
No menu items!

Parlamentul a votat înăsprirea sancțiunilor pentru demnitarii violenți. Șoșoacă: Pe mine nu mă oprește decât Dumnezeu. Simonis: Era să mă mâncați, doamnă

spot_img

Plenul Parlamentului a decis, marţi, modificarea Regulamentului activităţilor comune ale celor două Camere legislative în sensul înăspririi normelor referitoare la disciplină. Senatoarea neafiliată Diana Şoşoacă a declarat în cadrul dezbaterilor că este o lege anti-Şoşoacă.

S-au înregistrat 264 voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi 61 abţineri.

Potrivit noilor prevederi, va fi interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a şedinţei comune a Birourilor permanente sau a şedinţei comune a comisiilor prin alte mijloace decât cele electronice aflate în dotarea Secretariatului General al Camerei Deputaţilor sau al Senatului ori prin mijloacele electronice utilizate de mass-media acreditate de Camera Deputaţilor ori, după caz, de către Senat. Prin excepţie, deputaţii sau senatorii vor putea transmite sau înregistra şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi şedinţa comună a comisiilor numai în perimetrul din sala de şedinţe alocat grupului parlamentar ai cărui membri sunt sau în cazul celor neafiliaţi în perimetrul alocat acestora.

În sala de şedinţe a plenului celor două Camere sau în sălile în care se desfăşoară şedinţele comune ale celor două Birouri permanente ori şedinţele comune ale comisiilor vor fi interzise: participarea la desfăşurarea unui banner; utilizarea violenţei fizice împotriva unui deputat, senator sau alt demnitar; utilizarea violenţei verbale constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui deputat, senator sau alt demnitar, mai stipulează regulamentul adoptat.

Parlamentarii au decis sancţionarea cu diminuarea indemnizaţiei cu până la 50%, pe o durată de maximum şase luni, pentru exprimarea votului prin mijloacele electronice prin utilizarea cardului de vot electronic al unui alt parlamentar, pentru desfăşurarea unui banner în plen sau în sălile în comisiilor comune, pentru înregistrarea sau transmiterea, în direct, a şedinţelor comisiilor comune, pentru violenţa fizică utilizată împotriva unui alt parlamentar sau demnitar, pentru violenţa verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar sau alt demnitar.

Utilizarea violenţei verbale constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui alt parlamentar sau alt demnitar se va sancţiona prin reducerea duratei luării de cuvânt la maximum 10 secunde pe intervenţie pentru o perioadă de până la trei luni în cadrul şedinţelor comune ale celor două Camere, începând cu ziua aplicării sancţiunii disciplinare.

Totodată, se va sancţiona cu retragerea şi punerea la dispoziţia Secretariatului general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, pentru o perioadă de până la şase luni, a personalului angajat sau a autoturismelor repartizate grupului parlamentar în cazul acţiunilor care pun în pericol buna funcţionare şi siguranţa autorităţii publice a demnitarilor sau a angajaţilor acesteia în incinta Parlamentului.

„Abaterile care implică aplicarea sancţiunilor se constată de către comisia care are în competenţă analiza problemelor de disciplină la nivelul Camerei al cărui membru este parlamentarul a cărui sancţionare se propune la sesizarea preşedintelui de şedinţă, a unui grup parlamentar ori a unui deputat sau senator. Sesizarea se adresează preşedintelui Camerei respective, în termen de cel mult 30 de zile de la data săvârşirii faptei”, mai prevede regulamentul.

Senatoarea neafiliată Diana Şoşoacă a declarat în cadrul dezbaterilor că este o lege anti-Şoşoacă, că pe ea nu o opreşte decât Dumnezeu şi că preşedintele de şedinţă va fi sancţionat pentru abuzurile fizice şi psihice la adresa sa.

”Nu o să încep acum o discuţie în contradictoriu cu dvs ce a fost ieri pentru că este filmat absolut totul şi eram înscrisă prima pe ordinea de zi. Însă, în ceea ce priveşte acest regulament, ceea ce se întâmplă în acest moment, evident (..) este o lege anti-Şoşoacă. Vă mulţumesc din suflet că mă apreciaţi la asemenea nivel încât să fie nevoie de o lege pentru mine, cred că e a treia sau a patra”, a spus Diana Şoşoacă în plen.

”Dacă dvs credeţi că pe mine mă opreşte diminuarea indemniaţiei cu 50% sau limitarea timpului de exprimare la 10 secunde, când mi-aţi interzis să vorbesc şi tot am vorbit şi interzisă sunt în toate ziarele, televizunile, aşa cum aţi comandat dvs, să fiu descalificată din toate punctele de vedere, dar ce să vezi, poporul vă insultă pe voi şi mă apreciază pe mine pentru că nu toată lumea e proastă. V-aţi obişnuit să aveţi o Opoziţie controlată, vă certaţi un pic de faţadă, vă mai duceţi un pic la televizor după care plecaţi la nunţi şi botezuri împreună, la tot felul de cumetrii şi tot felul de întâlniri pe scuns..să mai faceţi nişte dosare penale”, a continuat Şoşoacă în plen.

Senatoarea i-a acuzat pe cei de la Putere că acţionează împotriva libertăţii de exprimare.

”Vreau să vă spun un singur lucru, pe mine nu mă opreşte decât Dumnezeu, iar voi veţi fi opriţi de poporul român pe care l-aţi îngenunchiat”, a spus Şoşoacă.

”Abia aştept să fiţi sanctionat pentru toate abuzurile fizice şi verbale pe care le-am suferit!”, a spus Diana Şoşoacă, referitor la şedinţa de plen de luni.

Alfred Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, a răspuns: ”Era să mă mâncaţi, doamnă, ce violenţă contra dvs?”

El a precizat că nu este o măsură nici anti o doamnă senator, nici anti un grup extremist şi nu e nici împotriva opoziţiei, ci ”este împotriva mahalagismului şi a atitudinilor agresive şi extremiste în plen”.

”Felul în care doriţi să puneţi pumnul în gură opoziţiei parlamentare este abject”, a spus şi liderul AUR George Simion în plenul reunit.

”Vreţi să opriţi live-urile, pancardele, bannerele discreţionar. Dacă dvs. consideraţi că o să ne opriţi, că o să puteţi opri valul, pe care am înţeles că nu-l mai puteţi opri decât prin măsuri nedemocratice, vă înşelaţi”, a afirmat liderul AUR.

                                                                                                               Adina Silav