-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:56
No menu items!

Parlamentarii USR, cu sacii în căruță: nu mai merg cu metroul, vor mașină și șofer

spot_img

Parlamentarii Uniunii Salvaţi România (USR) au uitat ce a promis președintele partidului, Nicușor Dan, imediat după validarea rezultatelor alegerilor din 11 decembrie, referitor la respectarea banului public și modestie în cheltuirea acestuia.

Pe 19 decembrie, Nicușor Dan declara că „o să avem o atitudine rezonabilă faţă de banul public”, iar colegii săi nu vor sta la hotel, ci vor închiria locuințe. În timp ce completa documente la validarea mandatului, jurnaliştii prezenţi au văzut lângă el o cartelă de metrou. „Habar nu am ce o să se întâmple, dar merg cu metrou şi cu autobuzul”, a spus liderul Uniunii Salvaţi România.

În ciuda acestei modestii afișate a lui Nicușor Dan, parlamentarii USR au făcut deja cereri pentru a primi mașină și șofer, potrivit undei declarații făcute de Călin Popescu Tăriceanu. Întrebat despre anunţul USR că va ataca la Curtea Constituţională legea privind eliminarea a 102 taxe nefiscale, Tăriceanu a spus: „Mă bucur, e dreptul lor, foarte bine. E foarte bine. Mă bucur că USR are şi preocupări din acestea pentru că ieri (marţi – n.r.) am aflat că preocuparea principală a USR era ca fiecare membru din Senat să capete un birou şi o maşină cu şofer”. Liderul ALDE a precizat că USR a făcut o solicitare în acest sens la Secretariatul general al Senatului. „Partidul antisistem văd că s-a integrat. Vorbeau de privilegii, de nu ştiu ce la Parlament. Fiecare vrea maşină cu şofer şi birou. Foarte interesant mi se pare. La Secretariatul general al Senatului au făcut solicitarea”, a menţionat el.

Valeriu Motoc