2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:35
No menu items!

Parlamentarii PC Bogdan Ciucă și Eugen Durbacă, cercetați penal de DNA

spot_img

dna

 

Parlamentarii Partidului Conservator (PC) Bogdan Ciucă și Eugen Durbacă sunt cercetați penal de DNA în dosarul lui Mihail Boldea, care i-ar fi denunțat pe cei doi.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Bogdan Ciucă este cercetat pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influență, spălare de bani și fals în declarații.

În ceea ce-l priveşte pe senatorul Durbacă este vorba despre instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procurorii susțin că Biroul Notarial „Ciucă și Asociații” din Galați a autentificat mai multe contracte de vânzare-cumpărare, semnate între membrii grupării din care făcea parte și Mihail Boldea și care priveau suprafețe de teren obținute fraudulos de la SC Aviația Utilitară Tuzla SA.

Potrivit anchetatorilor, deputatul Bogdan Ciucă i-a indrumat pe complicii lui Mihail Boldea cu privire la modul în care trebuiau întocmite actele pentru a le da o valoare de legalitate și i-a ajutat să încheie o serie de contracte simulate.

Cu privire la senatorul PC Eugen Durbacă, fost primar al oraşului Galaţi, procurorii au disjuns cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procurorii DNA l-au trimis luni în judecată pe fostul deputat Mihail Boldea, pentru mai multe fapte, printre care și șantaj și spălare de bani.

Lucian Mera