6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:32
No menu items!

Parlamentarii merg la Roşia Montană săptămâna viitoare. Comisia specială va discuta şi cu protestatarii din Piaţa Universităţii

spot_img

Parlamentarii din Comisia specială pentru proiectul de lege privind Roşia Montană au decis miercuri să meargă peste o săptămână la faţa locului, vizita urmând să dureze două zile.

„Marţi ne vom deplasa la Roşia Montană, două zile, miercuri şi joi ne întoarcem. Vom avea întâlniri cu toţi reprezentanţii, şi ai minerilor, şi ai firmelor, şi ai autorităţilor şi ONG-uri, care doresc să participe”, a precizat preşedintele Comisiei, Darius Vâlcov.

El a precizat că luni de la ora 13.00 Comisia specială se va reuni în şedinţă la care vor fi invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi ai Ministerului Justiţiei. De asemenea, Comisia se va reuni în şedinţă şi marţi, când vor fi invitaţi la dezbateri reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Ministerului Marilor Proiecte şi ANRM.

După aceste întrevederi, miercuri şi joi va avea loc vizita la Roşia Montană.

Parlamentarii din Comisia specială pentru proiectul de lege privind Roşia Montană au decis ca joi, 26 septembrie, la revenirea de la Roşia Montană să aibă o discuţie şi cu protestarii din Piaţa Universităţii, însă deocamdată nu ştiu pe cine să invite, întrucât nu se cunosc liderii manifestanţilor.

Membrii comisiei speciale au convenit, miercuri, în prima şedinţă, să stabilescă luni cine vor fi reprezentanţii invitaţi la audieri în Parlament din rândul protestatarilor din Piaţa Universităţii care au manifestat împotriva proiectului de la Roşia Montană. În plus, comisia a votat ca, în programul de lucru pentru săptămâna viitoare, să fie inclusă audierea reprezentanţilor ONG-urilor şi a protestatarilor din Piaţa Universităţii pentru ziua de joi, 26 septembrie, de la ora 16.00.

E.T.