1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:09
No menu items!

Parlament, ziua moţiunii de cenzură: Opoziţia şi Puterea se atacă în rafale

spot_img

Este fierbere în Parlament în ziua dezbaterii şi votului asupra moţiunii de cenzură.

Viorica Dăncilă a avut un discurs acid la adresa Opozitiei.

„Iată-ne din nou în Parlament, la votul unei noi moţiuni de cenzură. Mă uit în sală şi văd aceiaşi politicieni amatori şi iresponsabili.(…) Acest Guvern a fost ţinta permanentă a preşedintelui României. Avem un preşedinte care este, întâi de toate, candidatul PNL. A încălcat legea fundamentală a ţării în repetate rânduri.Aţi avut în favoarea voastră un demers virulent al candidatului Iohannis care şi-a bătut joc de Constituţie şi de drepturile românilor. Un preşedinte care a uitat de români şi de ţara lui.
„Domnul Tăriceanu a pus umărul la acest demers sortit eşecului. Fugind de la guvernare într-o bătaie de joc la adresa românilor. A căzut în capcana lui Victor Ponta. „
„Nu aţi reuşit şi nu veţi reuşi să faceţi nimic bun. Nu aveţi niciun plan pentru România. Nu vă luptaţi să faceţi bine oamenilor. Voi luptaţi împotriva PSD, luptaţi unii cu alţii, luptaţi cu interesul ţării şi al românilor.”

Atacurile Opoziţiei la adresa Puterii au venit în rafală.

Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, a suținut un discurs dur la adresa premierului Viorica Dăncilă.

„România, doamnă Dancilă, refuză să fie trasă înapoi spre capitalismul de cumetrie și spre jaful generalizat comis de PDSR în anii 90. România are un singur drum, spre un stat modern de tip european, în care cetățenii au șansa reală de a avea o viața demnă. Pentru toate aceste episoade mizerabile enumerate anterior, doamna Dăncilă trebuie trimisă acasă, alături de colegii ei de aventură uzurpatoare”, a subliniat Raluca Turcan

Momentul lui Victor Ponta a stârnit hohote de râs printre cei prezenţi. El a afirmat că doar cu o seară înainte a fost sunat de oamnei din PSD pentru discuţii cu premierul Viorica Dăncilă,.

„Suntem în faţa unei moţiuni de cenzură extrem de ciudată. Nu am auzit niciodată de când fac politică ca un premier să sune 100 de parlamentari să le spună la toți că vor fi miniștri. De de la Pro Romania erau trei prim-miniștrii, ca să nu ne certăm. mâine, dacă nu trece moțiunea, trebuie să facă o minune biblică și să avem un guvern cu 100 de miniștri. iar Apostolul Mihai va jura că Dăncilă e o rudă din Videle a Mântuitorului și poate face 100 de miniștri”, a spus Ponta.

Atacuri au venit şi din partea UDMR. Kelemen Hunor, a spus că UDMR a încercat să încarce bateriile Guvernului, dar aceștia sunt energofaci și folosesc totul într-un scop negativ.

”Dacă am reuși să privim situația politică prin ochii unui cetățean simplu am ajunge la următoarea concluzie firească: se vede clar că acest Guvern nu mai are resurse profesionale, politice pentru a conduce. Această guvernare s-a epuizat. Apropo de încărcarea bateriilor: noi am încercat doi ani și jumătate să încărcăm bateriile, dar degeaba sunteți energofaci, dacă folosiți energia în scopuri mai puțin bune”, a spus Kelemen Hunor.

Fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu şi-a atacat adversarii politici în Parlament după criticile aduse activității PSD.

„Aș vrea să le răspund celor care au vorbit înaintea mea. Doamna Turcan, câștigați întâi alegerile nu faceți majorități cu trădătorii și apoi vorbiți de legitimitate. Erați în PDL când au fost dați afară 10.000 de polițiști și nu aș spune că aveți sânge pe mâini, dar complici ați fost. Așa am ajuns să avem un polițist la trei sate. Vorbiți și acum să dați afară peste 400.000 de bugetari. Ați vorbit aci de recursul compensatoriu. Să nu uităm că l-ți votat și cei de la PNL și cei de la USR în senat. E simplu să arunci cu noroi.”

Deputatul PNL Corneliu Olar, grav bolnav spun colegii sai de partid, a venit la Parlament adus de Ambulanta. El a sosit în timpu discursurilor politice. El a fost imediat inconjurat de colegii sai liberali, care l-au imbratisat.