Să ne gândim un singur lucru. Cât costa o operație de vedere? Dar un cristalin? Dar un transplant de retină sau un nerv optic? Si noi care avem gratis vederea, de câte ori am mulțumit lui Dumnezeu de asemenea dar?
„Recunoştinţa creştinului este un lucru atât de mare, încât, împreună cu dragostea, îl urmează pe acesta şi în viaţa viitoare, unde el va prăznui împreună cu ele Paştele cel veşnic.” (Sfântul Ambrozie)
Sfiala duhovnicească este frica de Dumnezeu, în înțelesul cel bun. Această frică, această strângere, aduce veselie, picurând miere în inimă, miere duhovnicească!
„Este periculos să ne întristăm peste măsură şi să ne prăpădim de durere înainte de vreme; trebuie cu tot dinadinsul să mulţumim Domnului pentru toate, orice fel de pedepse ne-ar trimite El în această lume.” (Sfântul Lev)
Înainte de toate, trebuie să avem frică de Dumnezeu. Ea ne învaţă să avem evlavie. Ea ne învaţă tot binele. Purtarea cu nepăsare, fără evlavie faţă de lucrurile sfinte, vine din obicei. Şi acest lucru nu trebuie să se întâmple.
Cel care se teme de Dumnezeu n-are frică de nimic: „Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său. Dar cel ce nu se teme încă de Acesta se teme şi de umbra lui”, scrie, de pildă, Sfântul Ioan Scărarul. De aceea, Sfinţii Părinţi spun că teama ca patimă este înlesnită de „lipsa de rob a sufletului”, la care ajunge omul când nu are Duhul cel dumnezeiesc sălăşluit în sufletul său: „…m-am temut, căci sunt gol”, spune Adam după ce a călcat porunca (Facerea 3, 10).