„Iar eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată…”.(Rugăciunea de dezlegare)
Atunci când cineva se îngrijește de viața sa duhovnicească, își găsește un duhonic cu care va stabili o relație de încredere.
Duhovnicul este omul Duhului, persoana prin care lucrează Duhul lui Dumnezeu.
Este foarte important să ne amintim că împreună ne mântuim unul pe altul. Sfântul Serafim de Sarov spunea: Găsește-ți pacea şi cei de lângă tine se vor fi mântui cu sutele. Putem obţine puritatea gândului şi o îndreptare a sufletului dacă urmăm sfatul Sfântului Apostol Pavel: „Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi” (1 Tesaloniceni 5, 16-18).
Sfântul Nicodim Aghioritul spune că „prin hirotesie, duhovnicul primește duhul priceperii, ca să-și chivernisească cu vrednicie îndeletnicirea sa și să mântuiască cu înțelepciune sufletele păcătoșilor, așa cum, prin punerea mâinilor lui Moise, a primit Isus Navi duhul chibzuinței” (Deuteronom 34, 9).
„După roadele lor îi veți cunoaște..” (Matei 12,33).
Adică îi veți cunoște bine, îi veți cunoaște cine sunt.
Viața spirituală înseamnă îndrumare. Iar această îndrumare este dată de părintele duhovnic. Poate să fie un om simplu, respingător, fără o educație aleasă, dar dacă eu am încredere în el, înseamnă că Dumnezeu îmi poate transmite ceva important prin intermediul lui.
Ascultarea față de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mică neascultare alungă harul. Duhovnicul este, oarecum, în locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Să-l ai pe duhovnic ca pe chipul lui Dumnezeu. „Căci împlinind cineva voia altuia și nu pe a sa, înfăptuiește nu numai lepădarea de sufletul său, ci și răstignire față de toată lumea.”
Mitropolitul Antonie de Suroj ne învăţa următoarele: „Cu toţii putem să vorbim frumos, dar cu greu ne ascultăm unul pe altul.”
Suntem atât de preocupați de propriul bine pe pământ încât uităm de cel mai important lucru, cel pentru care ne aflăm de fapt aici.
„În mâinile Tale Doamne Iisuse Hristoase, îţi încredinţez sufletul meu, păzește-mă, binecuvântează-mă, miluiește-mă după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale viață veșnică îmi dăruiește. Amin.”
Aceasta este rugăciunea pe care o spunem când mergem la culcare. În mâinile tale, Doamne Iisuse Hristoase, îţi încredinţez sufletul meu pentru că nu ştiu dacă mă voi mai trezi dimineață. Chiar dacă păstrăm asta în minte nu înseamnă că nu trebuie să ne mai bucurăm de viață.