-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:17
No menu items!

Parintele Calistrat – Cum era Crăciunul de altădată?

spot_img

IARĂŞI NE ÎNTOARCEM ÎN RAIUL COLINDELOR STRĂMOŞEŞTI

Aşa cum soarele asfinţeşte şi răsare zi de zi, din veac în veac, din neam în neam, la fel de frumos şi încântător ochilor, şi noi creştinii gustăm aceeaşi frumuseţe şi dulceaţă a parfumului divin, ce se revarsă din cer, an de an, la Naşterea Pruncului Sfânt, Iisus. Niciodată Istoria Lumii şi a Credinţei Creştine, nu a uitat că Dumnezeu a coborât pe pământ la ai Săi, printre oameni.

Pruncul care i-a tulburat pe împărații pământului, pruncul care a însufleşit duioşia dobitoacelor pământului, ca să-L încălzească cu aburul nărilor, doar privindu-i chipul blând şi dumnezeiesc, El, a desprins o stea din miile de stele a bolţii strălucitoare, i-a dat stelei viaţă şi ia poruncit aşa: „Mă urmezi oriunde voi merge, mă descoperi lumii, îmi luminezi calea în întunericul pământului, pe care am coborât să-L mântui şi să-L curăţesc, luminându-l.
Nu-ţi amesteci lumina ta în Lumina Mea, dar străluceşti, să vadă neamurile pământului, ca la Bethleem este mare minune!

Să luminezi până în Persia şi Egipt, sa vada magii de rasarit ca s-a nascut Mantuitorul Lumii! Luminează Noaptea Sfântă în care îngerii, cu oamenii vestesc pe Cel făr’ de-nceput la ai săi coborât. Luminează Calea celor care vin şi vor veni în veci la Ieselea Credinţei, să aşeze la piciorele Sfântului Prunc Euharistic, aurul credinţei, tămâia rugăciunii, şi smirna ascultării de Dumnezeu, să pot, pe toţi să-i duc la Tatăl „ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul”(Ioan 6:39).

Stea minunată de la Bethleem, să te arăţi veşnic celor ce vin cu inima curată la Fiul lui Dumnezeu, luminează calea umanităţii îmbrăcată în voinţa, în credinţa, în lumină şi iubire, să poată gusta mireasma Bethleemului la Uşa Mântuirii, unde Mama cea Sfântă, Preacurată, Nepătată, Neîntinată,Neîmfricată, aşteaptă să le izbavească sufletele din moartea păcatului, din calea Irodului ucigaş de virtute, prin rugăciune de duh. Nu uita, luminoasă stea, să zbori deasupra tuturor celor rătăciţi, să poată şi ei găsi drumul Betheemului şi a pâinii celei vii, să urce sufletul până la Taborul Luminii Sfinte în rugăciune, şi Ierusalimul Jertfei Liturgice de Iubire până la Potirul Credinţei, căci „Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.”(Ioan 6:51)

Stea luminoasă, aşa cum ai luminat Bethleemul, în Noaptea cea Sfântă şi Câmpul Păstorilor, să vadă drumul spre Pruncul Cel Sfânt şi astăzi, după 2000 de ani, să-ţi verşi razele luminoase ale apostoliei tale adânci, ascunse în graiurile Sfintei Scripturi a proorocilor şi a Sfintei Evanghelii apostolilor, să ştergi din inimile creştine calde şi frumoase, umbra necunoaşterii de Cuvânt venit din Cer. Laptele Smereniei, Fecioarei Maria, să le împruncească minţile împovărate de lumescul întunecat şi cântecul tău din cer, stea călătoare, să le ducă paşii la Ieslea Divină a Dumnezeieştii Liturghii, în locaşurile sfinte, unde glasul strămoşilor cântă tainic în cor.

Povestea Sfanta de Crăciun, despre Copilul Sfânt şi Bun, despre Iisus Mantuitorul, nevoinţele înfrânării a stăpânirii din sinele nostru zburdalnic, să le vestejim cu balsamul postului de bucate şi parfumul rugăciunilor sfinte.
Parcursul acestor 40 zile în bucurie, să ne fie prilej de trezvie, a vedea mereu drumul luminat spre Bethleemul Inimii, de Steaua Invăţăturii Sfintei Evanghelii, ce luminează tuturor din Lumina lui Hristos Cel Adevărat, din Fecioara Maria Întrupat şi din Fecioara Maria arătat lumii, prin stea şi magi.

Să nu pregetăm a fi privitori ai cerului, astronomi ai harului, căutători în bolta înstelată a sfintelor învăţături şi descoperitorii Bethleemului Sufletesc al adevăratei credinţe.
Să iubim colindele de leagăn ale Pruncului Dumnezeiesc, cântate veşnic de inima ortodoxă şi creştină, privind zările veşniciei şi sosirea stelei vestitoare, ce ne arată un prunc desăvârşit şi Dumnezeu Adevărat, ce dă lumii bucurie şi mântuire, Hristos Cuvântul Veşnic din Veci, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

Lumina faptelor bune şi puterea credinţei, să ne aşeze cu magii vestitori de Lumina, şi să fim înscrişi cu pruncii Betheemului în Cartea Vieşii lui Dumnezeu.
Post binecuvântat! Dragoste şi Har de la Domnul, şi Dulce Mântuire pentru tot Sufletul Drag şi Iubitor de Dumnezeu.