Părintele Calistrat – Botezul Domnului

 

 

 

În şirul Praznicelor Împărătești, sărbători care împodobesc cu harul lor anotimpul alb al iernii, ele se succed unele după altele în ordinea Logosului Divin.

 

Praznicul Naşterii Domnului urmat de Anul Nou, adică Praznicul Tăierii-împrejur a Domnului Iisus Hristos, Cel născut Prunc din Fecioara Maria, iar la opt zile tăiat împrejur, după Naşterea Sa, cum ne arată în Sfintele Scripturi, că s-au împlinit cele ale Legii Vechi, după rânduială.

 

„Când s-au împlinit opt zile, ca să-L Taie împrejur, i-au pus numele Iisus, cum a fost numit de la înger, mai înainte de a se zămisli în pântece”.( Lc. 2, 21

 

Aici, la acest măreț praznic al Bobotezei, putem vorbi de o „Epifanie” sau Arătare a Domnului.

 

Cuvintele Sfintelor Scripturi cuprind şi păstrează în ele în chip tainic prezenţa nevăzută a Domnului Dumnezeu, dar cu putinţă de a fi recunoscut prin lucrările Sale:

„Închinarea Treimii s-a arătat”… (Troparul Praznicului).

Survin și semne materiale vădite: „Iordanul s-a întors înapoi” (Ps. 113, 3).

Apele s-au spăimântat” (Ps. 76, 15).

Cum se poate, materia să aibă însuşiri, sau simțiri asemănătoare celor omeneşti, precum spaimă, sau sfială?

Aici vedem prezenţa divină, lucrarea Duhului Sfânt:”Iar Duhul în chip ca de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului! Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat Slavă Ţie!” (Troparul Praznicului).

 

În cazul Botezului, avem o Epifanie împlinită în două etape, mai întâi, la opt zile de la Naştere, ca Prunc tăiat-împrejur, purtat în braţele Maicii Fecioare.

 

Iisus nu a avut un trup aparent, o „nălucire” sau un trup închipuit, pentru că avem a vedea Om în „carne şi oase”, precum spune Iisus Însuşi după Învierea Sa:

 

„Pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine având”.(Luca 24, 39).

 

La Iordan, avem atât Faţa văzută cât şi Faţa nevăzută a Lui Dumnezeu, Dumnezeu-Cuvântul în apă, nimic zicând, botezat de către Ioan. „Aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”.(Mt. 3, 15).

 

Apoi Dumnezeu-Duhul Sfânt: „în chip ca de porumbel”.

Apoi, Dumnezeu-Tatăl mărturisind din cer „adeverirea Cuvântului”.

La Botezul Domnului în Iordan, vedem cerurile deschise şi Duhul în chip de porumbel venind deasupra lui Hristos, Cuvântul întrupat.

– Hristos, nu avea păcat, scopul Botezului în Iordan, a fost cu totul altul.

– Adică să Se facă cunoscut lumii, dar nu oricum, ci în baza a mai multe mărturii:

– Mărturisirea lui Ioan Botezătorul,

– Porumbelul Duhul Sfânt asupra Lui,

 

Glasul Tatălui din cer: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit”.(Mt. 3, 17).

La Botezul Domnului în râul Iordan, firea apelor s-a sfințit, adică s-a înnoit firea materiei, s-a curăţit şi s-au umplut de îndumnezeitoarea putere a Duhului Sfânt, devenind astfel materia de transmitere a Luminii dumnezeieşti, primind putere duhovnicească de vindecare si tamaduire de viaţă dătătoare prin harul Duhului Sfânt.

 

De aceea, în limbajul Bisericii în mod obişnuit, vorbim despre Agheazma Mică şi despre Agheazma Mare (apa „cea plină de putere vindecatoare”, (Slujba Botezului).

 

Acesta a fost rostul Botezului Lui Iisus la Iordan, de a intra public în misiunea lucrării mesianice, dar nu în mod obișnuit, ci în mod revelat.

 

„Cel ce vine după mine este mai mare decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor, Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”. (Ev.Matei. 3, 11), spune Sfântul Ioan Botezătorul, adăugând: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”.(In. 3, 30).

 

Sfântul Prooroc Ioan înainte Mergătorul fiind „om trimis de la Dumnezeu” (Ioan. 1, 6).

Domnul Hristos Însuşi ne mărturisește: „Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul”.(Matei 11, 11).

 

Astfel, putem vorbi despre toate formele de botez întâlnite în Sfânta Scriptură, putem aminti,

– Tăierea Împrejur, legământul lui Dumnezeu cu Avraam.

– Potopul cu apă din vremea lui Noe.

– Trecerea prin Marea Roşie.

– Botezul cu apă al lui Ioan.

– Botezul „cu Duh Sfânt şi cu foc”, a lui Hristos. (Mt. 3, 11).

– Botezul pocăinţei cu lacrimi sau „plânsul duhovnicesc”.

– Botezul sângelui, al muceniciei a mărturisitorilor.

– Botezul focului, Apocalipsa: „Cer nou şi pământ nou” (Apocalipsa 21, 1).

– Botezul este uşa de intrare în creştinism, „Uşa Tainelor”.

– Nu putem vorbi de un alt mod de altoire duhovnicească în Butucul-Hristos, Pomul Vieţii.

 

„Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar”.(In. 10, 1).

 

Tocmai de aceasta Hristos Cuvântul- întrupat, se botează în Iordan, de la Ioan, să îşi asume prin acest botez al pocăinţei cu apă, toate păcatele omenirii de la Adam până în acel moment, de aceea şi Sfântul Ioan Botezătorul îl arăta lumii: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii..”(Ioan 1:29).

 

Oare, cum poate Atotputernicul Dumnezeu să apropie Cerul și Pământul, în așa măsură încât glasul Tatălui din Cer să fie auzit pe Pământ de omenirea prezentă la Iordan?

 

Apoi, memoria sfântă a apelor, primită de la atingerea cu Hristos-Omul și Duhul Sfânt. „Minunat ești Doamne, minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”.

 

Epifania Bobotezei este simultană arătare a „TREIMII” către lume, supranatural prin glasul Tatălui, arătarea Duhului Sfânt în chip ca de porumbel și în chip natural pe Fiul lui Dumnezeu, Întrupat ca Om în apele Iordanului cu mâna lui Ioan Botezătorul în creștetul lui, ca Stăpân a toate.

 

Poate fi ceva mai minunat, să vezi unit Cerul și Pământul pe firul unei ape sfințită de atingerea picioarelor Stăpânului care le-a creeat pe toate?

 

Pustiul Iordanului în acest moment minunat al Bobotezei, este o stare mistică văzută a grădinii Raiului, cu un Adam desăvârșit în ea, care binecuvintează creația, dar fară urmările afectelor căderii din Rai.

„Toate întru înțelepciune Le-ai făcut, Slavă Ție Doamne, Slavă Ție”.(Psalmii).

 

Sfârșit și lui Dumnezeu laudă!