3.9 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 19:18
No menu items!

Parchetul General sesizează Inspecția Judiciară în dosarul „Shanghai”: procurorul nu a administrat probe

spot_img

Parchetul General a sesizat, joi, Inspecția Judiciară (IJ) în dosarul privind rețeaua de proxenestim cu victime minore, care a funcționat până în anul 2005 și ar fi fost protejată de autorități din Capitală și din Ilfov, despre care a relatat site-ul tolo.ro. 

Reprezentanții Parchetului General au precizat, joi, într-un comunicat de presă, că, în urma verificărilor derulate la DIICOT – Structura Centrală, s-a stabilit că procurorul de caz nu a derulat o anchetă corectă în dosarul disjuns, care viza polițiști, șefi ai Gărzii Financiare și în care apare și numele lui Gabriel Predoiu, fost ofițer SRI, fratele șefului SIE Silviu Predoiu. Potrivit Parchetului General, dosarul nu mai poate fi redeschis, deoarece a intervenit prescripția faptelor cercetate. Acest lucru nu împiedică, însă, o verificare a Inspecției Judiciare, care să atragă răspunderea magistratului. 

Redăm în continuare comunicatul Parchetului General: 

„Prin ordinul din data de 30 ianuarie 2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus efectuarea de verificări la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, având ca obiectiv aspectele semnalate în mass-media privind dosarul nr.719/D/P/2005, precum și pe cel disjuns din această cauză.

Referitor la actele de urmărire penală apărute în mass-media, din verificările efectuate a rezultat că acestea se regăsesc în integralitatea lor în cuprinsul dosarului judecat de Secția I Penală a Tribunalului București care a avut ca obiect rechizitoriul nr.719/D/P/2005 al  Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.  

Cu privire la activitatea de urmărire penală desfășurată în dosarul disjuns, s-a constatat  că soluția adoptată de către  procurorul de caz a fost fundamentată doar pe analiza și interpretarea probatoriului administrat în dosarul nr.719/D/P/2005. În concret, din examinarea actelor aflate la dosar a rezultat că nu s-au administrat alte probe în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, în raport cu persoanele și infracțiunile pentru care s-a dispus disjungerea cauzei.  Totodată, s-a constatat că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale în raport cu faptele cercetate, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile art.335 Cod procedură penală.

În ceea ce îl privește pe magistratul militar la care s-au referit relatările din mass-media,  a rezultat că numele acestuia apare menționat doar în cadrul procedurii de recunoaștere după planșa fotografică efectuată în dosarul nr.719/D/P/2005, fiind identificat de către una dintre victimele traficului de persoane ca fiind un bărbat despre care i s-a spus că este polițist și pe care l-a văzut o singură dată, în restaurantul Shanghai din București, în compania unuia dintre inculpați, luând masa. Din examinarea  celor două dosare, a rezultat că procurorul militar nu a avut vreo calitate în procesul penal și nici nu au rezultat alte aspecte referitoare la el, cu excepția celor mai sus arătate.       

Având în vedere rezultatul verificărilor, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus – în conformitate cu dispozițiile art.45 alin.2 din Legea nr.317/2004 – trimiterea Raportului întocmit de Serviciul de îndrumare și control la Inspecția Judiciară pentru a aprecia cu privire la posibila săvârșire în acest context a unor abateri disciplinare sau încălcări ale Codului Deontologic al judecătorilor și procurorilor.”

R.D.