3.1 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 6:06
No menu items!

Parchetul General: Proceduri prelungite nejustificat în dosarele consilierului Rîciu. Lazăr sesizează Inspecția Judiciară

spot_img

Un control intern a evidenţiat prelungirea nejustificată a procedurilor în două dosare care îl vizează pe Valentin Rîciu consilierul ministrului afacerilor interne, aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti. Procurorul general Augustin Lazăr sesizează Inspecția Judiciară (IJ), se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Oficialii Parchetului General precizează că, în cele două cauze, procurorii au lucrat cu polițiști de la Biroul Control Intern al Brigăzii de Poliție Rutieră. La fel s-a întâmplat și într-un al treilea dosar ce îl vizează pe Rîciu. Și în acesta polițiștii de la Control Intern nu au respectat termenele stabilite de procuror. Prin urmare, Parchetul General va face un control de fond la toate Parchetele din Capitală, urmând să stabilească cum au fost supravegheate cercetările penale făcute de polițiști de la Biroul Control Intern al BPR. 

Redăm în continuare comunicatul Parchetului: 

Prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus efectuarea unui control cu privire la modul în care parchetele competente au instrumentat  trei dosare penale având ca obiect cercetarea agentului șef principal de poliție Rîciu Valentin, în prezent consilier al ministrului afacerilor interne, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune (art. 244 Cod penal), ultraj (art .257 alin. (2) Cod penal) și abuz în serviciu (art. 297 Cod penal).

Controlul a constat în verificarea celor trei cauze sub aspectul respectării normelor procedurale care reglementează activitatea de urmărire penală, precum și a ritmicității efectuării actelor de cercetare.  

În urma verificărilor efectuate a rezultat că, în dosarele aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, procedurile s-au prelungit nejustificat, în cele două cauze nefiind efectuate acte de urmărire penală cu celeritate, ambele fiind repartizate pentru cercetări lucrătorilor de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere – Biroul control intern.

În dosarul aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 București, procurorul de caz a dispus măsurile necesare efectuării cu celeritate a actelor de urmărire penală, delegând în acest sens lucrătorii de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, Biroul control intern. Totodată, constatând neefectuarea în termen a actelor dispuse, procurorul de caz a intervenit prompt, dispunând noi măsuri și stabilind un nou termen de efectuare a cercetărilor.

Având în vedere cele menționate anterior, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus următoarele măsuri:

  1. Sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării verificărilor prealabile ce se impun sub aspectul prelungirii nejustificate a procedurilor în cele două dosare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, pentru a se stabili  eventuala existență a indiciilor săvârșirii vreunei abateri disciplinare din cele prev. de art. 99 lit. h) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
  2. Efectuarea de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Serviciul de îndrumare și control a unui control tematic având ca obiectiv verificarea modului de exercitare de către procurorii de la parchetele competente a activității de supraveghere a cercetărilor penale efectuate de către lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, Biroul control intern.