-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:46
No menu items!

Parchetul General: În dosarul „Bolintineanu”, orice parte interesată poate depune plângere împotriva actelor procurorului

spot_img

Reprezentanții Parchetului General au revenit marți, într-un comunicat de presă, cu o serie de precizări legate de limitele atribuțiilor de control ale procurorului general în legătură cu modul în care s-a derulat ancheta în dosarul privind frauda de la Liceul „Dimitrie Bolinteanu”, dar și în legătură cu respectarea independenței procurorilor în soluționarea cauzelor.

Redăm în continuare, integral, comunicatul de presă al Parchetului General:

Activitatea procurorului este supusă principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, toate acestea fiind încadrate în sfera largă a garantării independenţei procurorului în soluţii.

Exercitarea prerogativelor specifice ale procurorului general, de control ierarhic (conform art. 65 şi 70 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară), trebuie să păstreze echilibrul asigurării independenţei procurorului, pentru că aceasta este cea care contribuie primordial la realizarea actului de justiţie.

Procurorul general acordă prioritate, aşadar, asigurării independenţei procurorului, cu atât mai mult cu cât cercetările în cauza de corupţie privind examenul de bacalaureat sunt în curs.

Verificarea actelor şi măsurilor procurorului este o procedură pe care o poate declanşa orice parte interesată, în condiţiile legii (art. 275-278 Cod procedură penală, Plângerea contra actelor procurorului). Controlul ierarhic se realizează în primul rând prin verificarea, pe căile procedurale, în cursul efectuării cercetărilor de către procurorul ierarhic superior (în speţă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti), asigurând deplinul exerciţiu al drepturilor procesuale ale părţilor.

Conform relaţiilor comunicate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, astfel de plângeri nu au fost formulate în cauza în discuţie.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Vineri, după scandalul creat de intervenția în forță, dispusă de procurorul de caz la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” și după bâlbele procurorilor pe marginea respectării Procedurii Penale și a existenței sau inexistenței unor mandate de aducere pe numele a peste 100 de elevi, Parchetul General preciza, într-un comunicat de presă, că procurorul general Tiberiu Nițu a solicitat conducerii Parchetului de pe lângă Tribunalul  Bucureşti clarificări cu privire la aspectele prezentate în spaţiul public ca fiind contradictorii.

În plus, în același comunicat, se preciza: „Referitor la modalitatea de efectuare a unor acte de urmărire penală, nu se pot efectua în acest moment verificări, deoarece un astfel de demers ar putea reprezenta o imixtiune în activitatea procurorilor, de natură a afecta independenţa acestora. Numai după adoptarea unei soluţii poate fi analizată oportunitatea efectuării unei verificări, prin procurori anume desemnaţi, cu privire  la eventuale încălcări ale normelor procedurale  sau a sesizării Inspecţiei Judiciare”.

Raluca Dan