3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 3:05
No menu items!

Parchetul General: Dosarul privind înregistrarea în care Băsescu dezvăluia cum s-au aranjat condamnarile din „Telepatia”, clasat cu încălcarea dreptului la apărare

spot_img

Dosarul penal deschis la Parchetul General privind înregistrarea audio în care Traian Băsescu spunea cum s-a decis condamanarea lui Dan Voiculescu și a celorlalți inculpați din dosarul „Telepatia” a fost clasat cu încălcarea dreptului la apărare. Concluzia aparține chiar Parchetului General, care a dispus infirmarea soluției de clasare și redeschiderea urmăririi penale în această cauză.

Jurnalista Ana Maria Roman, realizatoarea emisiunii “Esențial” de la postul Antena 3, a prezentat, miercuri, în exclusivitate, ordonanța procurorului Cristian Lazăr, adjunctul Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul General, datată 18 aprilie 2018, în care acesta arată că dosarul privind înregistrarea cu Traian Băsescu a fost închis, pe 17 noiembrie 2017, cu încălcarea dreptului la apărare, urmărirea penală făcându-se fără a fi respectate garanțiile procesuale.

Infirmarea soluției de clasare a dosarului referitor la înregistrarea în care Băsescu dezvăluia cum s-a pus la cale execuția din “Telepatia și decizia de redeschidere a urmăririi penale au fost luate ca urmare a unei plângeri formulate de Grupul Industrial Voiculescu și Compania (GRIVCO) SA, reprezentat de avocatul Adrian Toni Neacșu. Iar, ca urmare a plângerii, procurorul Cristian Lazăr a constatat că Grupului Industrial Voiculescu și Compania (GRIVCO) SA i-a fost încălcat dreptul la apărare pe parcursul efectuării urmăririi penale, în dosarul cu numărul 1/P/2017, în condițiile în care, deși i s-a recunoscut calitatea de persoană vătămată (subiect procesual principal), nu i s-a asigurat posibilitatea exercitării depline și efective a dreptului la apărare, prin emiterea unei soluții în dosar, la două zile după admiterea calității de persoană vătămată. În opinia adjunctului Secției de urmărire penală și criminalistică din PICCJ, GRIVCO nu a avut posibilitatea de a consulta dosarul, de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții, de a pune concluzii și de a adresa întrebări.

Justificările lui Băsescu

Aceeași ordonanță conține și fragmente din declarațiile date la Parchetul General de judecătorii Camelia Bogdan și Alexandru Mihai Mihalcea de la Curtea de Apel București, care în august 2014 au dispus condamnarea lui Dan Voiculescu și a celorlalți inculpați din dosarul “Telepatia”. Cei doi au susținut că nimeni nu le-a spus ce soluții să dea în dosar și că nu au discutat cu nimeni altcineva despre acest caz.

În ordonanță se regăsește, însă, și un fragment din declarația dată de fostul președinte Traian Băsescu în fața procurorului de caz. Băsescu încearcă să-și retracteze afirmațiile publice. Astfel, după ce în înregistrarea audio era surprins în timp ce spunea:  “Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea – mâine îl luăm pe Mustață și întră Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Bogdan și a spus că dacă aveam Codul Penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urmă trage concluziile Coldea, știi. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii”, în fața procurorului, fostul președinte s-a scuzat că a exagerat, că a fost neglijent și că nu a fost logic.

Iată fragmentul din declarația dată la Parchetul General de Traian Băsescu:

Niciodată nu am fost interesat, nu am cerut detalii/informațîi cu privire la dosarul lui Dan Voiculescu. Fac această afirmație întrucât presă a afirmat frecvent acest aspect, care nu este sub nicio formă adevărat; nu am cerut niciodată detalii cu privire la vreun dosar penal aflat pe rolul parchetelor și al instanțelor. Discuția cu privire la dosarul Voiculescu – așa cum apare pe înregistrare – a fost făcută în acest context; este adevărat că eu am menționat cele consemnate în transcriptul înregistrării (…). Trebuie să precizez însă următoarele: așa cum am mai arătat mai sus, atât Sebastian Ghiță, cât și eu ne manifestăm supărarea/indignarea cu privire la cauzele penale de care eram afectați. De altfel, acest lucru apare inclusiv în înregistrare. În această conjunctură, eu, având informațiile despre care am vorbit mai sus, le-am prezentat într-o formă exagerată și neglijență, nu am fost nici logic în exprimare și, în plus, am dat o nuanță care să îmi convină în raport de Coldea și Kovesi, pe care îi consider responsabili pentru ce s-a întâmplat familiei mele”.

Jurnaliștii de la luju.ro, au  prezentat pasaje din ordonanța prin care procurorul Cristian Lazăr a dispus infirmarea soluției de clasare și redeschiderea urmăririi penale în dosarul privind înregistrarea audio în care Traian Băsescu relata cum s-a pus la cale execuția din “Telepatia”:

Prin ordonanța emisă la dată de 06 ianuarie 2017, în dosarul penal cu numărul 1/P/2017, s-a dispus începerea urmăririi penale, în speță, cu privire la fapta, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 297 din Codul penal (abuzul în serviciu); ulterior, în vederea înfăpturii obiectului urmăririi penale, au fost administrate mai multe mijloace de proba, care au constat în întocmirea unor procese-verbale, audieri de martori, depuneri de înscrisuri, etc. Printre persoanele care au fost audiate, în calitate de martori, în dosarul penal cu numărul precizat, s-au aflat magistratul judecător Camelia Bogdan, magistratul judecător Mihalcea Mihai Alexandru, Traian Băsescu, fostul Președinte al României, Florian Coldea, general-locotenet (rez), fost prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Victor Viorel Ponta, fost prim-ministru al României, magistratul Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție; de asemenea, s-a dispus audierea, în cauza, în calitate de martori, a unui număr de 38 de persoane, angajați ai postului de televiziune România Tv.

La data de 26.10.2017, sub numărul 11747/2017, la Serviciul de registratură, grefă, arhivă și relații cu publicul, din cadrul Secției resurse umane și documentare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost înregistrată o cerere, formulată de către Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco) SĂ, prin avocat Adrian Toni Neacșu, din Baroul București, prin intermediul căreia, în temeiul dispozițiilor art. 79 din Codul de procedura penală, s-a solicitat participarea societății la procesul penal, în dosarul cu numărul 1/P/2017, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de persoană vătămată.

În motivarea cererii formulate, s-a susținut că, din presă, precum și din comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, emis la dată de 4 ianuarie 2017, s-ar fi aflat de constituirea dosarului penal cu numărul 1/P/2017, iar, având, în vedere că în speță, cercetările vizează, direct, fapte și împrejurări în legătură cu soluționarea dosarului nr. 25497/3/2012** (255/2014) al Curții de Apel București, în care a fost pronunțată decizia penală nr. 888/A/08.08.2014, în care societatea a avut calitatea de apelant, aducându-i-se mari prejudicii patrimoniului, solicită participarea la procesul penal, în calitate de persoană care a suferit o vătămare materială sau morală (cererea întemeindu-se pe prevederile art. 79, raportat la art. 81, alin. 2 din Codul de procedura penală); de asemenea, prin intermediul aceleiași cereri, s-a solicitat că, în baza dispozițiilor art. 94, alin. (1) și (2) din Codul de procedura penală, să fie aprobată consultarea dosarului și efectuarea de fotocopii de pe acesta, urmând că, după consultare, să fie formulate cereri de administrare a unor probe, memorii, etc. S-a mai solicitat incunostiintarea avocatului ales (Adrian Toni Neacșu), cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală în speță, în vederea participării la efectuarea acestora.

Cererea la care s-a făcut referire, în paragraful anterior, a fost înregistrată la dosarul cauzei la 08.11.2017, iar, prin ordonanță emisă la dată de 15 noiembrie 2017, în dosarul 1/P/2017, a fost admisă, în sensul că s-a constatat că societatea Grupul Industrial Voiculescu și Compania (GRIVCO) ar avea calitatea de subiect procesual principal-persoană vătămată, în dosarul cu numărul 1/P/2017, cu toate drepturile și obligațiile acesteia, prevăzute de art. 81 din Codul de procedura penală.

La dată de 17 noiembrie 2017, în dosarul penal cu numărul 1/P/2017, al Secției de urmărire penală și criminalistică, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost emisă ordonanță înregistrată sub numărul 1/P/2017, prin intermediul căreia, în temeiul dispozițiilor art. 315 alin. (1), litera b), raportat la art. 16, alin. (1), litera a) din Codul de procedura penală, s-a dispus clasarea cauzei având că obiect faptele pentru care s-a dispus sesizarea, din oficiu, la dată de 04.01.2017 și pentru care a fost începută urmărirea penală în rem, sub asepctul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 297 Cod penal, constând în încălcarea dispozițiilor Codului de procedura penală anterior, privind secretul deliberarii, în dosarul nr.25497/3/2012, cunoscut în presă sub numele de dosarul ICA.

Analizând plângerea ce face obiectul acestei lucrări, precum și actele și lucrările dosarului penal cu numărul 1/P/2017, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, apreciez că este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

(…)

Or, în dosarul penal cu numărul 1/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Grupul Industrial Voiculescu și Compania (GRIVCO) SĂ a formulat cerere, prin care a solicitat să i se constate calitatea de persoană vătămată, cerere care i-a fost admisă de către procuror, prin ordonanță emisă la dată de 15.11.2017; cu toate acestea, respectivei persoane vătămate nu i s-au adus la cunoștință drepturile prevăzute de art. 81, alin. (1), literele a) – j) din Codul de procedura penală și, în pofida faptului că petenta a solicitat consultarea dosarului, obținerea de fotocopii de pe acesta, etc., procurorul nu s-a pronunțat cu privire la aceste solicitări, în sensul admiterii sau respingerii lor, ci a soluționat cauza, la două zile după ce a admis cererea de constatare a calitățîi de persoană vătămată a societății GRIVCO SA.

Potrivit prevederilor art. 10, alin. (1) din Codul de procedura penală, părțile și subiecții procesuali principali au dreptul de a se apară ei înșiși sau de a fi asistați de avocat; părțile, subiecții procesuali principali și avocatul au dreptul să beneficieze de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării (alin. 2 al art. 10 C.pr.pen.), iar organele judiciare au obligația de a asigura exercitarea deplină și efectivă a dreptului la apărare de către părți și subiecții procesuali principali, în tot cursul procesului penal (alin. 5 al art. 10 C.pr.pen.).

În lumina prevederilor legale anterior menționate, vom constată faptul că petentei Grupul Industrial Voiculescu și Compania (GRIVCO) SA i-a fost încălcat dreptul la apărare pe parcursul efectuării urmairirii penale, în dosarul cu numărul 1/P/2017, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, deși i s-a recunoscut calitatea de persoană vătămată (subiect procesual principal), nu i s-a asigurat posibilitatea exercitării depline și efective a dreptului la apărare, prin emiterea unei soluțîi în dosar, la două zile după admiterea calitățîi de persoană vătămată; procedându-se astfel, petentei nu i s-a asigurat posibilitatea consultării dosarului, a dreptului de a propune administrarea de probe, de către organele judiciare, de a ridică excepții și de a pune concluzii, respectiv dreptul de a adresa întrebări, potrivit dispozițiilor art. 81, alin. (1), litera g) din Codul de procedura penală.

Dat fiind faptul că organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală cu respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, potrivit dispozițiilor art. 8 din Codul de procedura penală, apreciem ordonanță emisă la dată de 17.11.2017, în dosarul penal cu numărul 1/P/2017, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție că fiind nelegală, întrucât urmărirea penală nu s-a desfășurat cu respectarea garanțiilor procesuale și drepturilor subiecților procesuali (respectiv a drepturilor persoanei vătămate GRIVCO SA), fapt pentru care plângerea ce face obiectul acestei lucrări va fi admisă, iar, pe cale de consecință, ordonanță criticată va fi infirmată, urmând a se redeschide urmărirea penală în cauză”.

R.D.