-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:49
No menu items!

Parchetul General cercetează dacă polițiștii de la Secția 18 l-au acoperit pe polițistul-pedofil

spot_img

Procurorii Parchetului General au extins urmărirea penală în cazul polițistului-pedofil Eugen Stan, pentru a cerceta dacă acesta a fost protejat de polițiștii Secției 18, unde era înregistrată tentativa de viol asupra femeii de 34 de ani, atacate în casă.

În cursul zilei de vineri, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus prin ordonanță extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a făptuitorului.

Din ordonanța de extindere a urmăririi penale rezultă că procurorii urmează să verifice modul în care au fost efectuate cercetări de către Poliția Sector 5 București, Secția 18 Poliție, cu privire la săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală împotriva unei persoane vătămate, la data de 10 decembrie 2016. În mod concret, procurorii urmează să stabilească dacă inculpatul Stan Eugen a fost ajutat în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor efectuate în cauză ori în scopul împiedicării tragerii sale la răspundere penală. 

Andrei Tudor