-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:48
No menu items!

Parașută luată de SRI de lângă o biserică

spot_img

Parașuta a fost predată Poliției și este suspusă unor analize amănunțite, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți

SRI_antitero

Parașuta unui avion de mici dimensiuni, de care era legat un tub, a fost ridicată, în noaptea de luni spre marți, de o echipă antitero a Serviciului Român de Informații (SRI) de lângă o biserică ortodoxă din Drobeta Turnu Severin. Parașuta a fost predată polițiștilor care încearcă acum să-l găsească pe proprietarul acesteia.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Mehedinți, Nicolae Lohon, a declarat că se presupune că parașuta și tubul agățat de aceasta ar proveni de la un avion care a survolat zona și a exclus posibilitatea ca aceasta să fie parte a unui echipament de testare meteorologică.

Se fac verificări pe aerodromurile și aeroporturile din sudul și sud-vestul țării pentru a descoperi în inventarul cărei entități s-a aflat. Este foarte important de stabilit cum a ajuns și în ce scop obiectul să aterizeze în Drobeta Turnu Severin. (…)Șeful Aeroclubului Drobeta, Endre Lucian Molnăr, ne-a precizat că parașuta, de mici dimensiuni, se utilizează la avioanele de agrement de mici dimensiuni. Ceea ce nu a putut să-și explice acesta este faptul că este suspect cum respectivul obiect, în toate cazurile aflat în interiorul aeronavelor, a ajuns accidental în atmosferă.

Nicolae Lohon
purtător de cuvânt, Inspectoratul de Poliție al Județului Mehedinți

Potrivit purtătorului de cuvânt, martori oculari le-au spus polițiștilor că, la impactul cu solul, obiectul respectiv a produs un zgomot asemănător unei petarde. Nicolae Lohon a adăugat parașuta se află la sediul IPJ, unde este „supusă unor analize de laborator amănunțite”.

R.D.