-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:24
No menu items!

Papahagi o vede pe Elena Udrea mai degrabă la sala de fitness decât în politică

spot_img

Proaspăt plecat din PMP, Adrian Papahagi susţine că principalele idei politice ale Elenei Udrea ţin de „aerobic, biciclete, paraşutism, tricouri simpatice și flash mobs”

elena_udrea

Proaspăt demisionar din PMP, Adrian Papahagi susţine, pe Facebook, că principalele idei politice ale Elenei Udrea ţin de „aerobic, biciclete, paraşutism, tricouri simpatice” și adaugă: „N-ar fi mai util pentru societate ca Elena Udrea să-şi deschidă o sală de aerobic, sau un spa?”.

N-ar fi mai util pentru societate ca Elena Udrea să-şi deschidă o sală de aerobic, sau un spa, sau un hotel cu spa şi fitness şi aerobic şi tenis şi călărie şi aer curat şi să ne înveţe să trăim sănătos? Zău, m-aş duce şi eu să dau kilograme jos.

 Adrian Papahagi

Papahagi susţine că principalele idei politice ale Elenei Udrea ţine de „aerobic, biciclete, paraşutism, tricouri simpatice, flash mobs”.

Mă uit şi eu la principalele ei idei politice: aerobic, biciclete, paraşutism, tricouri simpatice, flash mobs, street dancing „because I’m happy”, blugi. Totul e foarte simpatic pentru a promova un stil de viaţă, nu un partid sau o doctrină.

Adrian Papahagi

Adrian Papahagi a demisionat, recent, din PMP, susţinând că Elena Udrea este „un produs periculos al noii generaţii de politicieni”.

La rândul ei, Elena Udrea a făcut de curând aerobic în Parcul Herăstrău, împreună  cu mama sa și cu preşedinta organizaţiei de femei a PMP, Ruxandra Dragomir.

În plus, în campania electorală pentru europarlamentare, Elena Udrea a jucat tenis şi a sărit cu paraşuta.

R.D.