4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 15:27
No menu items!

Papa Francisc: „Mai am doi sau trei ani de viaţă”

spot_img

Papa le-a mărturisit apropiaţilor săi că el crede că nu mai are decât câţiva ani de trăit

papa francisc

Papa Francisc a vorbit pentru prima dată public, luni, despre perspectiva morţii sale, estimând că mai are „doi sau trei ani” de viaţă, şi nu a exclus posibila demisie în cazul în care nu va mai avea forţa de a continua.

În cursul unei conferinţe de presă organizate în avionul care îl aducea din Coreea de Sud, Papa în vârstă de 77 de ani, care pare în plină formă, a fost întrebat în legătură cu popularitatea sa şi sentimentul pe care i-l generează aceasta.

„O văd ca pe o generozitate a poporului lui Dumnezeu. În interior, încerc să mă gândesc la păcatele mele, la greşelile mele, pentru a nu deveni mândru. Pentru că, ştiu, acest lucru va dura puţin. Doi sau trei ani. Şi apoi, în Casa Tatălui!”, a declarat el, potrivit Mediafax.

Jorge Bergoglio a afirmat că trăieşte această popularitate „mai natural decât la început”, deoarece iniţial aceasta îl „speria un pic”.

Dacă până în prezent nu a vorbit în public despre moartea sa, Papa le-a mărturisit apropiaţilor săi că el crede că nu mai are decât câţiva ani de trăit, potrivit unei surse de la Vatican.

Francisc a menţionat încă o dată eventualitatea unei demisii în cazul în care nu se va simţi capabil să îşi mai asume funcţiile. După cea a lui Benedict al XVI-lea în 2013, demisia unui Papă nu mai este „o excepţie”, „chiar dacă acest lucru nu este pe placul unor teologi”, a declarat el.

Papa a amintit că episcopii emeriţi (la pensie) erau o excepţie în urmă cu 60 de ani şi că acum este o practică obişnuită.

„Puteţi să îmi spuneţi: dacă într-o zi nu vă veţi mai simţi capabil să mergeţi înainte, veţi face acelaşi lucru? Da. Mă voi ruga şi voi face acelaşi lucru. Benedict al XVI-lea a deschis o poartă care este instituţională”, a afirmat Papa.

Întrebat despre vacanţa sa din acest an, Francisc, care nu pleacă niciodată în concendiu în afara Vaticanului, a răspuns că va sta „acasă”, la reşedinţa Sfânta Marta unde locuieşte.

„Îmi iau întotdeauna vacanţă. Atunci schimb ritmul. Citesc lucruri care îmi fac plăcere, ascult muzică. Mă rog mai mult. Mă reconfortează. O parte din luna august am făcut acest lucru. Îmi convine aşa”, a asigurat el.

Francisc a recunoscut că are „unele probleme de nervi. Trebuie trataţi, aceşti nervi. Să le dai mate (ceai argentinian care este mai degrabă un excitant, n.red.) în fiecare zi”, a glumit el.

„Una dintre aceste nevroze este că sunt prea casnic”, amintind că „ultima dată când a plecat în vacanţă în afara oraşului Buenos Aires a fost alături de comunitatea iezuită în 1975”.

C.A.