-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:14
No menu items!

Papa Francisc îndeamnă din nou la pace în Ucraina

spot_img

Papa Francisc se roagă pentru victimele zborului MH17

Papa Francisc a îndemnat din nou la pace în Ucraina, după distrugerea unui avion malaezian în estul acestei ţări, şi se roagă pentru „numeroasele victime”, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, potrivit AFP.

Sfântul Părinte a aflat cu consternare vestea dramei avionului Malaysian Airlines care a avut loc în estul Ucrainei, (o zonă) afectată de tensiuni puternice„, se arată într-un comunicat.

Pentru a „evita pe viitor noi victime nevinovate”, Jorge Mario Bergoglio şi-a reiterat îndemnul la „dialog” şi la „găsirea unor soluţii” între Rusia şi Ucraina.

Papa argentinian l-a primit la sfârşitul lui aprilie pe premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk, căruia i-a dat asigurări că va „face tot ceea ce-i stă în putere” în vederea opririi crizei cu care se confruntă cele două ţări de mai multe luni.

Vaticanul a insistat atunci asupra rolului pe care-l pot juca „bisericile şi organizaţiile religioase în favorizarea rspectului reciproc şi concordiei între toate componentele societăţii”. Însă aceste încercări sunt încetinite de dialogul laborios al Sfântului Scaun cu ortodoxia rusă.

De la începutul conflictului, Sfântul Scaun a avut o poziţie reţinută. Astfel, el nu a condamnat anexarea Crimeei de către Rusia, având în vedere că nu se pronunţă niciodată, în mod tradiţional, asupra modificărilor frontierelor.

Pe de altă parte, Patriarhia de la Moscova acuză Biserica Greco-Catolică Ucraineană Unită cu Roma (uniată) că se află la originea suferinţelor ucrainenilor şi că dăunează unei apropieri între Roma şi Moscova.

La rândul lor, uniaţii, martirizaţi pe vremea lui Iosif Stalin, s-au ridicat împotriva a ceea ce ei consideră o prudenţă excesivă a Vaticanului faţă de preşedintele rus Vladimir Putin, în contextul în care un preot uniat a fost răpit la Doneţk, de către o grupare înarmată, şi anume „Armata Ortodoxă Rusă””.

D.M.