3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:46
No menu items!

Papa Francisc, în vizită oficială la preşedintele italian

spot_img

papa francisc

Papa Francisc a ajuns joi dimineaţa la preşedinţia Italiei pentru prima sa vizită oficială la Palatul Quirinale de la Roma, sediul președinției Republicii Italiene, unde a fost întâmpinat de șeful statului italian, Giorgio Napolitano.

Papa a traversat Roma într-o maşină obişnuită, fără escortă specială şi fără „corrazzieri”, garda de onoare a Quirinal, care însoţeşte suveranii pontifi în astfel de ocazii.

Papa Francisc și Giorgio Napolitano vor avea o întâlnire privată, care va dura aproximativ o oră, în biroul șefului statului italian.

După convorbirea privată, Papa Francisc și Giorgio Napolitano vor face un schimb de daruri, apoi Suveranul Pontif se va întâlni cu președintele Senatului, Pietro Grasso, cu președinta Camerei Deputaților, Laura Boldrini, și cu președintele Curții Constituționale, Gaetano Silvestri.

Apoi, Papa Francisc va vizita Capela „Paolina” și, într-o altă sală a palatului, va avea o întrevedere cu peste 200 de persoane, funcționari și angajați care lucrează la sediul președinției Republicii Italiene.

Suveranul Pontif se va întoarce, în jurul orei locale 13.00, la Vatican.

C.A.