2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:47
No menu items!

Papa Francisc denunță persecuțiile „inumane” împotriva creștinilor în Orient

spot_img

Mesajul Papei a fost transmis Bisericii Catolice iordaniene

papa francisc

Papa Francisc a denunțat joi persecuțiile „inumane” cărora le cad victime numeroși credincioși, „în special creștinii” din Orient, într-un mesaj către Biserica Catolică Iordaniană.

Potrivit unui comunicat al Vaticanului, citat de AFP, în acest mesaj pe care secretarul Conferinței Episcopale italiene, monseniorul Nunzio Galantino, urmează să-l transmită autorităților religioase catolice din Iordania în cadrul unei vizite de joi până duminică, Papa critică „persecuțiile atroce, inumane și inexplicabile din numeroase părți ale lumii, și în special printre creștini”.

El i-a calificat drept „martiri ai timpurilor moderne, umiliți și discriminați din cauza credinței lor în Evanghelie” pe acești credincioși „victime ale fanatismului și intoleranței, deseori sub privirile și în tăcerea tuturor”.

Papa denunță cu regularitate persecuțiile ale căror victime sunt creștini, nu doar catolici, în întreaga lume și în special în Orientul Apropiat și Mijlociu.

Monseniorul Nunzio Galantinose se va deplasa în Iordania pentru a însoți ajutorul furnizat de Biserica Italiană călugărilor din această țară care vin în ajutorul refugiaților.