-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:02
No menu items!

UPDATE VIDEO. Panică la metrou. Fum gros într-o garnitură de tren aflată între stații. A fost activat planul roșu de intervenție

spot_img

UPDATE Conform ISU, incendiul de la metrou este lichidat. Incendiul s-a manifestat la carcasa unei linii de metrou. Din vagoane au fost evacuați toți călătorii. 25 de persoane au primit îngrijiri medicale, iar 2 au fost duse la Spitalul de Urgență Floreasca. 

Colonelul Orlando Șchiopu, comandatul intervenției, a precizat că incendiul a fost anunțat la ora 8.43, a fost declanșat planul roșu și pompierii au intervenit cu 20 de autospeciale la trei stații de metrou. Incendiul, produs la nivelul unei cutii electrice la nivelul șinei, a fost lichidat.

La fața locului au ajuns și 31 de echipaje de ambulanță.
 

Toni Greblă, prefectul Capitalei: „La momentul când discutăm incidentul care putea să fie deosebit de grav s-a încheiat. Au fost evacuate toate persoanele, cele două garnituri sunt trase în stații. Se evaluează situația. Niciuna dintre persoane nu are nevoie de spitalizare. Va fi făcută o anchetă pentru a se determina cauza acelui incendiu. Din fericire pompierii au acționat la timp, a fost declanșat planul roșu imediat după primirea apelului. Încă se vedea fumul când am intrat în subsol, persoanele erau în curs de evacuare. Repararea unor linii, garnituri noi de metrou, sunt absolut necesare pentru că ne putem lovi la orice moment de astfel de accidente”.

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că 172 de persoane au fost evacuate. De asemenea, 25 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

”Din păcate a fost un incident la metrou între Piața Romană și Piața Universității. Au fost evacuate 172 de persoane, iar 25 au avut nevoie de asistență medicală. Persoane care au fost expuse la fum, persoane cu atac de panică, și au fost echipe jos în metrou care le-au asistat inițial și le-au adus la punctul de triaj”, a spus Raed Arafat.

Metrorex a transmis că trenul a rămas blocat în tunel după ce călătorii aflaţi în trenul defect au forţat deschiderea uşilor.

„Ca urmare a defecţiunii tehnice cu degajare de fum din Piaţa Romană, echipele Metrorex au apelat conform procedurilor la instituţiile abilitate pentru verificare şi acordare de sprijin în caz de nevoie. Călătorii aflaţi în trenul defect au forţat deschiderea uşilor, fapt ce a condus la blocarea trenului în tunel şi deconectarea de la energia electrică a acestuia. Menţionăm că, pasagerii aflaţi în trenul defect nu au fost puşi în niciun moment în pericol. Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfăşoară cu dificultate, iar între staţiile Universitate şi Piaţa Victoriei nu se circulă”, a precizat Metrorex.

Știrea inițială

Panică la metrou marți dimineață. O garnitură de metrou ar fi luat foc între stația Piața Romana și Piața Universității din Capitală. ISU a activat planul roșu de intervenție, iar călătorii sunt evacuați.

În urma informațiilor furnizate de dispeceratul Metrorex, este vorba de un incendiu produs la o ramă de metrou care are o defecțiune tehnică.

„Metrorex informează că astăzi, 24.05.2022, începând cu ora 8:50 , circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfășoară cu dificultate din cauza unei defecțiuni tehnice identificată la un tren care a plecat din stația Piața Romană către Berceni. În urma defecțiunii, trenul va fi retras din circulație pentru analiză și remediere. Între timp se iau toate măsurile pentru ca circulația pe Magistrala 2 să se reia în condiții normale. Metrorex prezintă scuze călătorilor pentru disconfortul creat”, a precizat Metrorex.

Nu există flacără deschisă, doar degajări de fum, transmite ISUBIF.

„Metroul este pe tunel, la o distanță de aprox. 20-30 m de peron. Din datele furnizate nu sunt victime”, informează ISUBIF.

ISU București-Ilfov anunță că este degajare de fum în subteran, la stația de metrou Piața Romană. În acest moment se realizează evacuarea călătorilor.

„A fost realizată deconectarea de la alimentarea cu energie electrică. Nu sunt victime. Acționează 8 autospeciale de stingere, SMURD, Detașamentul Special de Salvatori”, a transmis ISU.

                                                                                                                    Adina Silav