Un autobuz electric a fost distrus în totalitate, duminică, în Dej, după ce a fost cuprins de flăcări în mers. Călătorii au coborât la timp, în urma incidentului nefiind înregistrate victime.
Autobuzul, care transporta pasageri pe ruta Dej – Șomcuțul Mic, a luat foc la ieșirea din oraș. Speriați, oamenii au început să coboare.
La fața locului s-au deplasat pompierii Detașamentului de Pompieri din Dej, dar incendiul se manifesta generalizat.
„O autospecială a fost dislocată pentru a stinge flăcările care au cuprins un autobuz cu propulsie electrică, care se deplasa pe strada Şomcuțului din municipiul Dej. Solicitarea pentru intervenţia pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 20.30, iar în momentul sosirii la faţa locului, ocupanţii erau ieşiţi din autobuz, acesta fiind cuprins în totalitate de flăcări. A fost deconectat contactul general şi s-a acţionat cu jeturi de apă asupra focarelor, însă autovehiculul a fost distrus în cele din urmă în totalitate”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
Potrivit sursei citate, cercetările preliminare au stabilit că incendiul a pornit de la o defecţiune a instalaţiei electrice a autovehiculului.
Adina Silav