Un președinte desprins de realitate și complet superficial, ba chiar iertător cu impotența și incompetența sistemului de protecție a copiilor din România a vorbit, de Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, despre cei 16.000 de copii, victime ale abuzului, neglijării, exploatării și oricărei forme de violență. Deși Comisia Europeană a avertizat asupra exacerbării abuzurilor sexuale împotriva copiiilor, în contextul pandemiei, președintele ignoră de un an investigațiile de presă care arată că polițiștii și magistrații din România manifestă maximă indulgență cu agresorii sexuali. În ultimul deceniu, cantitatea de material pornografic cu copii a crescut de 17 ori, spun specialiștii CE, iar Europa e în fruntea clasamentului, chiar dinainte de blocajele declanșate de pandemie.
„Avem obligaţia să conştientizăm traumele la care sunt supuşi aceşti copii şi să folosim toate instrumentele, inclusiv cele legale, pentru a le preveni.”, a spus președintele Klaus Iohanis, vineri, de la pupitrul său din Cotroceni.
Cifra aruncată în discurs de președintele Iohannis demonstrează viziunea îngustă asupra fenomenului de abuz împotriva copiiilor, căruia îi sunt complici, uneori mai mult decât prin nepăsare și incompetență, angajați din protecția socială, dar mai ales din poliție și justiție. Martore stau numeroase condamnări pe care România le-a încasat la CEDO, dar mai ales rapoartele frecvente despre judecători care dau pedepse cu suspendare agresorilor sexuali. Cangrena e atât de profundă, încât să te limitezi la o cifră seacă pe acest subiect este o adevărată barbarie.
Cei 16.000 de copii victime pomeniți de președinte se află doar pe listele Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), o felie foarte mică dintr-un tablou neclar al infracționalității căreia îi cad victime copiii.
Nefiind vreodată tratată cu prioritate, această cazuistică ce depășește limitele abuzului emotional, psihologic, sau neglijării ce se regăsesc în Legea 272/2004, se regăsește sub indicatori diferiți în statisticile a cel puțin cinci instituții din România. Lucrurile sunt atât de „bine organizate” încât nimeni nu poate să urmărească de la un capăt la altul ce se întâmplă cu un caz de abuz raportat.
O evaluare făcută la nivelul Capitalei, unde funcționează cea mai performantă unitate de parchet din România, singura care a amenajat o cameră de audieri pentru copii și folosește un protocol de interviu adecvat vârstei vicimelor, arată că 8 din 10 plângeri privind infracțiuni sexuale cu victime copii nu ajung să se materializeze în rechizitorii.
O investigație de presă publicată de jurnaliștii Dela0.ro arăta în urmă cu un an că, la nivel național, 4 din 5 infracțiuni de abuz sexual sesizat poliției, sfârșesc fără dispoziții de trimitere în judecată. Inspecția Judiciară lucrează de aproape un an la un raport pe această temă, la cererea CSM.
Pe 11 noiembrie 2020, președintele fusese avertizat, prin întrebările primite în cadrul unei alte conferințe de presă, că pentru tot mai mulți jurnaliști este viu subiectul modului în care sistemul judiciar din România se ocupă de copiii victime ale infracțiunilor sexuale. Superficial și atunci, președintele s-a mulțumit să transforme răspunsul într-o oportunitate de a marca politic împotriva PSD:
„Este o problemă reală și gravă, dar eu cred că din ce în ce mai multă lume înțelege că e o problemă, că este gravă și trebuie găsite soluții. Și în acest sens au fost mai multe inițiative legislative care au venit exact în direcția așteptată în sensul că au fost introduse pedepse mai mari. Și MJ la rândul lui a venit cu niște inițiative legislative pentru a îmbunătății cadrul legislativ. Eu sunt optimist că lucrurile merg în direcția bună. Odată cu repararea legilor justiției este evident nevoie de îmbunătățirea multor aspecte din coduri și voi avea grijă ca și aceste aspecte să fie prelucrate și legislația să fie net îmbunătățită.”
Doar că inițiativa legislativă de majorare a pedepselor pentru infractorii sexuali a fost atacată la CCR tocmai de PNL.
Chiar imperfectă, această lege arăta că fenomentul se află măcar pe agenda aleșilor. Legea nu rezolvă însă problema cazurilor rătăcite între DGASPC, ANITP, poliție, parchete și instanțe. Legea nu rezolvă lipsa unei infrastructuri (săli de audiere), a specialiștilor și a unei metode unitare pentru investigarea cazurilor de abuz împotriva copiilor, după cum legea nu re-așează victima în centrul procesului penal.
Pentru informarea președintelui, publicăm trei extrase utile din Strategia UE pentru combaterea mai eficace a abuzului sexual împotriva copiilor, care avertiza în iulie 2020 asupra capcanei grave pe care o reprezintă blocarea copiilor în fața internetului:
- Există indicii că problema a fost exacerbată de criza provocată de pandemia de COVID-19, în special în cazul copiilor care trăiesc cu autorii abuzurilor. În plus, copiii petrec mai mult timp online decât înainte, probabil nesupravegheați. Deși acest lucru le-a permis să își continue studiile și să păstreze legătura cu colegii lor, există semne că riscul copiilor de a intra în contact cu prădători prezenți online a crescut. Întrucât numărul de infractori izolați la domiciliu este mai mare, cererea de materiale care conțin forme de abuz sexual asupra copiilor a crescut (de exemplu, cu 25 % în unele state membre), ceea ce a condus la o creștere a cererii de materiale noi și, prin urmare, la noi cazuri de abuz.
- Consiliul Europei estimează că, în Europa, unul din cinci copii cade victimă unei forme de violență sexuală8. Abuzul sexual și exploatarea sexuală a copiilor pot lua forme multiple și pot apărea atât online (de exemplu, forțarea unui copil să se implice în activități sexuale transmise prin live streaming sau schimbul online de materiale care conțin forme de abuz sexual asupra copiilor), cât și offline (de exemplu, practicarea de activități sexuale cu un copil sau determinarea copilului să participe la acte de prostituție infantilă)
- În ultimii ani s-a înregistrat o creștere dramatică a cazurilor raportate de abuz sexual online asupra copiilor în UE (de exemplu, schimb de imagini în UE, victime din UE etc.), și anume de la 23 000 în 2010, la peste 725 000 în 2019, în care au fost incluse peste 3 milioane de imagini și înregistrări video10. O creștere la fel de dramatică a avut loc la nivel mondial: de la 1 milion de cazuri raportate în 2010, la aproape 17 milioane în 2019, care includeau aproape 70 milioane de imagini și înregistrări video11. Rapoartele indică faptul că UE a devenit cea mai mare gazdă la nivel mondial de materiale care conțin forme de abuz sexual asupra copiilor (de la peste jumătate în 2016, la peste două treimi în 2019)12.
În 2019, Palatul Cotroceni a fost luminat în albastru pentru a marca Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor. În 2020, președintele Klaus Iohannis a ținut o declarație de presă pe tema copiilor victime și a atenției pe care trebuie să o acordăm traumelor. În acest ritm, cât ar putea dura ca președintele să pună vreo întrebare sistemului. Și de câte mandate ar avea nevoie să asimileze soluții pe care România ar fi trebuit să le valorifice prin numeroasele condamnări la CEDO pentru inexistența unui sistem real de protecție pentru victimele infracțiunilor, să ceară tragerea la răspundere a șefilor de instutuții care nu își îndeplinesc obligațiile legale și, eventual, să numească unii mai pricepuți.
Mihaela Chiper