Starleta canadiană divorţează pentru a doua oară de Rick Salomon, cu care s-a căsătorit în urmă cu şase luni
Pamela Anderson a depus la tribunal, pe 3 iulie, actele oficiale prin care solicită divorţul de Rick Salomon, invocând motivul „diferenţelor ireconciliabile” pentru a pune capăt acestui mariaj, potrivit revistei People.
„Cerem presei să respecte intimitatea Pamelei şi a familiei sale în această perioadă dificilă„, a declarat agentul de presă al vedetei.
Pamela Anderson, în vârstă de 47 de ani, a anunțat că are din nou o relaţie cu fostul ei soţ Rick Salomon, în vârstă de 45 de ani, în octombrie 2013. Cei doi s-au căsătorit în ianuarie 2014 pentru a doua oară. Rick Salomon a fost cel de-al treilea soţ al starletei canadiene, însă căsnicia lor s-a încheiat în 2007, după un mariaj care a durat doar 10 săptămâni.
Pamela Anderson are doi fii cu rockerul Tommy Lee, iar Rick Salomon are două fete dintr-o altă căsnicie.
D.M.