6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:05
No menu items!

PAM: 600.000 de supraviețuitori ai taifunului Haiyan au nevoie de ajutoare alimentare

spot_img

 taifun filipine

600.000 de persoane afectate de trecerea taifunului Haiyan, care a distrus centrul Filipinelor, au nevoie de ajutor prin intermediul Programului Alimentar Mondial (PAM), a anunțat marți organizația internațională, relatează AFP.

Potrivit directorului general al PAM, Ertharin Cousin, PAM a distribuit orez și biscuiți energizanți pentru 1,9 milioane de persoane, însă estimările inițiale, în regiunile devastate de vântul care a depășit 300 km/h și de valuri de cinci metri arată că aproximativ 2,5 milioane de persoane au nevoie de ajutor alimentar.

Cousin a declarat că „există multe persoane la care nu am putut ajunge” pentru a distribui ajutorul umanitar, din cauza „provocărilor geografice”, a rutelor blocate și a dificultății deplasării în insule izolate ale arhipelagului, însă a dat asigurări că operațiunile vor continua până când ajutoarele vor ajunge la toată populația sinistrată.

Haiyan, unul dintre cele mai puternice taifunuri care a atins uscatul, a lovit la 8 noiembrie centrul Filipinelor, provocând moartea a mii de persoane.

C.A.