Parcul imens care înconjoară bijuteria arhitecturală ridicată la 1700, pe malul Lacului Mogoșoaia, reprezintă o oază de relaxare, aflată la doar 15 kilometri de București
Aflat la doar 15 kilometri distanță de București, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia – monument istoric, considerat o bijuterie arhitecturală – și parcul care-l înconjoară reprezintă pentru unii doar un punct de atracție turistică, pentru alții o filă importantă din istoria României. Sursa Zilei vă oferă o imagine panoramică a complexului pe care, în scurt timp, este posibil ca mulți să nu-l mai poată admira, dacă autoritățile vor pierde procesul deschis în instanță de moștenitorii familiei Bibescu.
File de istorie
Palatul de la Mogoșoaia a fost construit până în 1702 de Constantin Brâncoveanu în stil arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinație de elemente venețiene cu elemente otomane, stil utilizat anterior și la un alt palat al domnitorului, construit de acesta la Potlogi. Lucrarea a fost terminată pe 20 septembrie 1702, conform pisaniei de pe latura de răsărit a palatului. Data începerii construcției nu este cunoscută, dar se știe că Brâncoveanu a început să cumpere pământ în zonă din 1681.
După 1714, când Constantin Brâncoveanu a fost executat la Constantinopol împreună cu întreaga sa familie, toată averea i-a fost confiscată de otomani, iar palatul a fost transformat în han. Răscumpărat de domnitorul Ștefan Cantacuzino, el a revenit apoi marelui ban Constantin Brâncoveanu, nepotul domnitorului, și a rămas în posesia familiei până la începutul secolului al XIX-lea.
După moartea ultimului moștenitor al Brâncovenilor, în 1832, palatul de la Mogoșoaia a rămas moștenire fiicei sale adoptive, Zoe Mavrocordat și, prin căsătoria acesteia cu domnitorul Gheorghe Bibescu, a trecut în familia acestuia și a fost renovat între 1860–1880 de Nicolae Bibescu, care a construit și cavoul familiei în parcul palatului, și vila Elchingen din apropiere. Palatul a fost administrat în continuare de familia Bibescu care, însă, s-a mutat în vila cea nouă iar clădirea veche a rămas nelocuită. Asta până în 1911, când Maria-Nicole Darvari i-a vândut palatul vărului ei George-Valentin Bibescu, care l-a oferit drept cadou de nuntă soției acestuia, Martha.
Martha Bibescu s-a ocupat cu renovarea palatului începând cu anul 1912. În timpul Primului Război Mondial, lucrările de renovare au fost frânate de alte distrugeri suferite în urma bombardamentelor germane. În perioada ocupației germane a Bucureștiului și a sudului României, prințesa Martha Bibescu a rămas în Capitală, ocupându-se de spitalul reginei Maria și locuind o vreme chiar în palat.
Revenită în țară după ce plecase la Londra, acuzată de colaborarea cu trupele germane, Martha Bibescu a reluat lucrările de renovare după 1920, cheltuind mare parte din averea adunată din cărțile pe care le-a scris. Palatul a fost reinaugurat, astfel, în 1927, unele lucrări interioare continuând până în 1935.
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, palatul a fost loc de întâlnire al diplomaților aliați, fiind, pentru câteva luni, închiriat legației elvețiene din România. După 6 martie 1945, moșia a fost naționalizată forțat de comuniști, Martha Bibescu obținând de la autorități declararea ca monument istoric a palatului, pe care încă îl mai deținea. Prințesa a plecat însă definitiv din țară în septembrie 1945, lăsând palatul fiicei sale Valentina și soțului ei, Dimitrie Ghika-Comănești.
În 1949, palatul a fost și el naționalizat, Valentina și Dimitrie Ghika-Comănești fiind arestați. Până în 1957, clădirea a fost devastată și devalizată, iar colecțiile de artă au fost furate și dezmembrate. Abia în 1957 palatul a devenit sediul secției feudale a Muzeului Național de Artă, fiind restaurat începând cu 1977.
CITEȘTE ȘI: Jaf la Palatele Brâncovenești. Statul român, gata să piardă monumentul