-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:50
No menu items!

Pacienții cu HIV, strigăt disperat după sistarea internărilor și operațiilor pentru o lună. „Ne condamnați la moarte!”

spot_img

Disperare printre bolnavii de HIV după ce autoritățile au anunțat că din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus au fost sistate pentru 30 de zile internările și intervențiile chirurgicale. Asociaţiile pacienţilor cu HIV protestează faţă de ordinul anunţat de autorităţi și spun că bolnavii cu HIV „ar trebui să se îmbolnăvească de COVID-19 ca să nu moară” pentru că, spun ei, astfel de pacienți au nevoie uneori de internare imediată.

„Facem un apel disperat către toţi decidenţii responsabili să ia măsurile necesare pentru ca pacienţii cu HIV să nu fie sacrificaţi pe altarul pandemiei. Abordarea complexă a pacientului cu HIV nu se poate face acasă sau în ambulator, sunt multe situaţii în care este nevoie de internare. A bloca cu totul accesul la internare înseamnă că pe unii dintre cei care ajung acum în eşec terapeutic îi condamnăm la moarte. De multe ori este prea târziu în infecţia cu HIV şi se ajunge la deces, a face asta intenţionat, prin decizia autorităţilor, este inuman si strigător la cer. Vom ajunge să le recomandăm pacienţilor cu HIV să se îmbolnăvească cu COVID, ca sa aibă o şansă să fie trataţi în spitale. Sperăm ca Guvernul şi toţi cei responsabili să înţeleagă că vor răspunde pentru fiecare pacient cu HIV netratat la timp prin măsurile aberante şi nejustificate, pentru că nimeni nu merge la spital în această perioadă daca nu are nevoie imediat de spital”, a declarat Iulian Petre, director executiv al Federaţiei Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. 

Şeful DSU, Raed Arafat, a anunţat, luni seară, că s-a emis un ordin pentru ca toate internările să fie suspendate timp de 30 de zile. Prevederile nu se aplică urgenţelor, femeilor însărcinate, pacienţilor oncologici sau celor care trebuie să facă dializă.

                                                                                                    C.Dumitrescu