-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:33
No menu items!

Pacienții cronici cer intervenția Avocatului Poporului pentru a fi primiți în spitale

spot_img

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) cere intervenția Avocatului Poporului, întrucât, chiar și în condiții epidemiologice mai bune, sunt internate în spitale doar urgenţele, iar bolnavi de tuberculoză, HIV, hepatite, care au nevoie de îngrijire specializată, nu au acces în spitale. Organizația solicită Ministerului Sănătăţii să ia de urgenţă măsuri „pentru a nu mai fi încălcate drepturile pacienţilor”, transmite Agerpres.

„Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România trage un semnal de alarmă asupra situaţiei continue de încălcare a drepturilor pacienţilor. Chiar dacă în alte domenii lucrurile au fost relaxate, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în sistemul de sănătate”, potrivit unui comunicat al COPAC.

Coaliţia menţionează că, în urma semnalelor, a alcătuit o listă de încălcări ale drepturilor pacienţilor: în continuare sunt internate doar urgenţele, pacienţii sunt amânaţi până după 15 iunie; aparţinătorilor pacienţilor nu le este permis accesul în unităţile medicale nici în cazurile speciale care se justifică (persoane care nu se pot deplasa, naşteri, etc.), taţii nu îşi pot vedea copiii nici chiar dacă îşi fac testul COVID, iar unele mame îşi aşteaptă disperate micuţii abia după ce iese rezultatul la test.

Pacienţii sunt puşi pe drumuri pentru a-şi lua tratamentul (…), pacienţii cu boli infecţioase (tuberculoză, HIV, hepatite) nu au acces în spitalele unde se tratau, acestea fiind spitale COVID sau suport”, precizează COPAC.

Pe lista întocmită de COPAC figurează şi încălcarea confidenţialităţii diagnosticului pacienţilor decedaţi de COVID, prin menţionarea unor diagnostice precum HIV, schizofrenie, chiar şi după moarte.

Dacă în luna martie, când nu ştiam exact care va fi amploarea pandemiei, aceste măsuri erau justificate, în prezent trebuie să înceteze”, potrivit comunicatului.

Preşedintele COPAC, Radu Gănescu, a declarat că autorităţile trebuie să înţeleagă că au de gestionat un sistem de sănătate cu mulţi pacienţi şi nu doar cu cei COVID.

„Ca de obicei, ne situăm într-o situaţie extremă: interzicem orice drept şi nu ne gândim niciun moment la binele pacienţilor. Se pare că ne-am pierdut şi bunul simţ şi orice urmă de umanitate în anumite cazuri, iar nouă, ca reprezentanţi ai pacienţilor, acest lucru ni se pare de neacceptat. Nu mai acceptăm aceste încălcări de drepturi ale pacienţilor şi vă solicităm urgent să luaţi măsuri care să corecteze aceste lucruri, care în luna iunie 2020 nu mai au nicio justificare”, a spus Radu Gănescu.

COPAC roagă Avocatul Poporului să se sesizeze în acest caz.

„COPAC solicită Ministerului Sănătăţii să ia de urgenţă măsuri pentru a nu mai fi încălcare drepturile pacienţilor prin adoptarea unor reglementări care să găsească soluţii la aceste probleme expuse. Totodată, COPAC roagă Avocatul Poporului să se sesizeze în acest caz de încălcare flagrantă a drepturilor pacienţilor”, se arată în comunicat.