2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:37
No menu items!

Pacienții ar trebui să plătească o taxă de 1.500 de lei, dacă vor să fie tratați de un anumit doctor

spot_img
Pacienții ar trebui să plătească o taxă de 1.500 de lei dacă vor să fie tratați de un anumit doctor
foto: satmareanul.net

Pacienții ar urma să plătească o taxă de 1.500 de lei, dacă vor dori să fie trataţi de un anumit medic, se precizează într-un draft al proiectului de salarizare a medicilor, aflat în lucru la Ministerul Sanătății.

Banii ar trebui să asigure în proporţie de 70% salariile medicilor, 20% ar ajunge la personalul auxiliar, iar restul ar rămâne în unităţile sanitare, la care se adaugă şi suma obţinută pentru servicii din partea fondului naţional pentru asigurări de sănătate.

Proiectul, aflat încă în stadiu de draft, propune ca cei din conducerea unităţilor spitaliceşti să stabilească, împreună cu medicii care au drept la pacienţi proprii, o taxă ce poate ajunge până la 1.500 de lei.

“De fapt aduce personalul medical sanitar într-o zonă în care nu mai avem control asupra salarizării și chiar în concluziile proiectului de lege, una dintre concluzii spune că personalul medical ar putea avea o dminuare a salariului de până la 30%, ceea ce mi se pare și așa injust pentru un sistem care este subfinanțat. O văd ca pe o capcană în care nu trebuie să cădem, am discutat și cu colegii, nu văd o alternativă viabilă la actualul sistem de slarizare și este pur și simplu o încercare de a scoate bani dintr-un buzunar, de a pune în alt buzunar, nicidecum de a rezolva integral problemele sistemului sanitar”, a declarat președintele Sanitas Maramureș, Mircea Ciocan.

Principiul acestei propuneri de lege contravine actualului sistem legislativ, care permite pacientului să îşi aleagă atât unitatea medicală în care vrea să fie tratat, cât şi medicul.

“Pot fi discriminați, pot fi chiar puși pe lista de așteptare, pentru că la un moment dat vor fi numai cei care vor dori să plătească și toata activitatea medicului va fi ocupată de aceștia, iar cei mai mulți nu vor avea acces la sistemul de sănătate”, a precizat președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu.

Ministrul sănătății, Eugen Nicolăescu, a spus că în acest moment există mai multe variante de lucru pe tema salarizarii medicilor, dar că nu s-a pus niciodată problema introducerii unei noi taxe în spitale.

A.V.