6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:32
No menu items!

Ovidiu Tender nu vrea ca soarta să-i fie decisă de Curtea de Apel București

spot_img

Omul de afaceri a fost condamnat, în primă instanță, la 11 ani deînchisoare

Tender_SZ

Condamnat la 11 ani și patru luni de închisoare de Tribunalul București pentru afacerile sale de la RAFO și Carom împreună cu Marian Iancu, omul de afaceri Ovidiu Tender vrea să apeleze la toate mijloacele legale pentru a-și proba nevinovăția în dosarul în care a fost trimis în judecată de DIICOT. 

Astfel, Tender a înregistrat o cerere de strămutare de la București a ultimei faze din dosarul său, apelul, solicitarea urmând să fie discutată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe 22 mai.

Până atunci, la Curtea de Apel București va avea loc pe 11 mai primul termen al apelului declarat atât de Ovidiu Tender cât și de Marian Iancu și ceilalți împotriva condamnării dispusă de Tribunalul București pentru prejudicierea RAFO și Carom.
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte Ovidiu Tender solicită ca apelul să fie judecat de o altă Curte de Apel din țară. Surse judiciare arată că prin această strămutare omul de afaceri timișorean vrea să evite presiunea publică asupra dosarului său dar și soluționarea cazului de către completul investit la Curtea de Apel București cu dosarul și anume judecătorii Camelia Bogdan și Alexandru Mihalcea.

Bogdan și Mihalcea sunt judecătorii care i-au condamnat la 12 ani de închisoare pe Marian Iancu, partenerul lui Tender din acest dosar, și la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu.

Pe de altă parte, Tender a încercat să-și ușureze situația procesuală din dosarul DIICOT printr-un denunț făcut la DNA împotriva chiar fostului procuror șef DIICOT, Alina Bica, aceasta fiind cea care chiar a și instrumentat personal, ca procuror de caz, dosarul omului de afaceri.

Eduard Colison